Seară duhovnicească la Parohia Dimăcheni: „Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, medicamente duhovnicești pentru viața în Hristos”
În data de 8 decembrie, în Duminica a 27-a după Rusalii, începând cu orele 14.00, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dimăcheni, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc o seară duhovnicească, ce s-a încadrat în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori doctori fără de arginți, având ca temă „Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, medicamente duhovnicești pentru viața în Hristos”.
Invitatul întâlnirii a fost părintele Daniel-Constantin Țăranu, misionar protopopesc al Protopopiatului Botoșani, absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi și paroh al Bisericii „Sfântul Ilie” Cristești. La această întâlnire au fost prezenți alături de invitat și pr. Cristian-Marius Petrovici, pr. Laurențiu Acatrinei și pr. Cosmin-Constantin Pristavu, coordonatorul cercului misionar ,,Sfinți Împărați” Broscăuți. Au mai fost de față oficialități ale comunei, primarul Marinel Moruz, alături de membri ai Consiliului Local, directorul prof. Ana Maria Ilaș și cadrele didactice de la Școala gimnazială Nr. 1 Dimăcheni, elevi, tineri și enoriași. După cuvântul de deschidere rostit de părintele paroh, a urmat prezentarea temei, în care invitatul a evidențiat importanța perioadei în care ne aflăm acum, și anume postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului, pregătirea duhovnicească pentru primirea Pruncului Iisus în ,,ieslea" sufletelor noastre, argumentând necesitatea Tainei Spovedaniei și a Euharistiei ca medicamente duhovnicești, în vederea unirii noastre cu Hristos Domnul.
În partea a doua a întâlnirii, corul „Sfânta Parascheva” al bisericii, alcătuit din tineri și elevi din comunitate, dirijat de tânărul teolog Mihai-Silviu Holban, absolvent al seminarului dorohoian, a prezentat o piesă de teatru intitulată „Sfinții – prietenii copiilor", precum și un recital de colinde. Mulțumim frumos celor care au făcut parte din acest eveniment deosebit din viața parohiei, ostenitorilor și binefăcătorilor, domnului Costel Timofte și societății TCS Media, invitaților de seamă, enoriașilor, copiilor și tinerilor prezenți. (pr. Cristian Petrovici, Mihai Silviu Holban)