Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din Episcopia Sloboziei Călărașilor

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din Episcopia Sloboziei Călărașilor

Miercuri, 27 ianuarie 2016, a avut loc şedința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, sub preşedinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

Sub preşedinția Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial. Pe ordinea de zi s-au dezbătut măsuri ce trebuie luate pentru îmbunătățirea activității pastoral-misionare şi administrativ-patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Din hotărârile Permanenței Consiliului Eparhial amintim: s-au aprobat mișcări de personal în cadrul parohiilor Eparhiei; s-a aprobat susținerea Examenului de duhovnicie în ziua de miercuri, 10 februarie 2016. Candidatul va fi declarat ADMIS sau RESPINS; s-a luat act de rezultatele centralizării rapoartelor de activitate, în ce privește activitatea social-filantropică desfășurată la nivelul parohiilor din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în perioada octombrie-decembrie 2015; s-au aprobat ajutoare financiare pentru parohiile sărace care desfășoară lucrări de consolidare și restaurare; s-au aprobat ajutoare financiare pentru cazuri medicale deosebite, care au apelat la sprijinul Asociației „Matei Basarab”.

Sursa: http://sf-esc.ro/informatii/12675-edin-a-de-lucru-a-permanen-ei-consiliului-eparhial.html

Citește despre: