Ședință instructiv-educativă cu părinții elevilor din cadrul seminarului Neagoe Vodă Basarab

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Ședință instructiv-educativă cu părinții elevilor din cadrul seminarului Neagoe Vodă Basarab

Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, s-a întâlnit cu elevii Seminarului Neagoe Vodă Basarab din municipiul Curtea de Argeş. Au fost de faţă şi profesorii acestei instituţii de învăţământ, precum şi părinţii elevilor.

Evenimentul s-a desfăşurat în paraclisul Sf. Ieararh Calinic de la Cernica din incinta Centrului Eparhial.

În cadrul acestei şedinţe a fost analizată situaţia şcolară pentru primul semestru din anul şcolar 2013-2014, precum şi rezultatele obţinute de elevii seminarişti la simulările date pentru examenul de bacalaureat.

Mai mult, au fost luate hotărâri privind vestimentaţia elvilor în timpul programului şcolar şi a fost prezentată o statistică privind prezenţa acestora în cadrul serviciului liturgic. (Sursa: eparhiaargesului.ro)