Şedinţa preoţilor Protopopiatului 2 Iaşi
La sediul Protopopiatului 2 Iaşi s-a desfăşurat ieri, 22 mai 2018, consfătuirea lunară cu preoţii.
Tema cu titlul „Încercări de unire ale românilor de-a lungul timpului“ a fost prezentată de către prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ - Iaşi şi membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. S-a vorbit despre importanţa şi particularităţile zilei naţionale a României, subliniindu-se, în introducerea realizată, unitatea poporului român prin origine, limbă şi credinţă, mai înainte de realizarea unirii propriu-zise. În acelaşi timp, s-a arătat faptul că şi astăzi, în Anul Centenar al Marii Uniri, poporul român se află atât într-un moment de reculegere, cât şi de speranţă în refacerea României Mari, în pofida elementelor primejdioase la adresa identităţii şi unităţii românilor care există în contextul geopolitic actual. Părintele Daniel Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi, a prezentat temeiurile Centrului eparhial Iaşi, îndemnând la o bună conlucrare misionar-pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor. (Pr. Adrian Cojocariu)