Ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei 2026 ‒ comunicat de presă

Arhiepiscopia Iaşilor

Ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei 2026 ‒ comunicat de presă

Luni, 2 februarie 2026, la reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan.

În ziua de 2 februarie 2026, la reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, au participat: IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească ce sunt de competenţa Sinodului Mitropolitan, dintre care amintim: 

- Aprobarea tematicii și a bibliografiei orientative pentru obținerea gradului I în preoție;

- Înaintarea către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a unor propuneri de acordare a rangului de arhimandrit;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii Arhiepiscopiei Iașilor de înființare a Schitului Poiana Cerbului, în subordinea Mănăstirii Neamț;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de înființare a Metocului de călugări „Sfântul Dimitrie” Râșca, în subordinea Mănăstirii Sihăstria Râșcăi;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de ridicare a Schitului de călugări „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Vadru Negrilesei la rang de mănăstire cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria”.

În timpul ședinței, s-au mai abordat și unele probleme de ordin patrimonial.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: