Seminarii de formare cu tinerii din cinci parohii ale Arhiepiscopiei Iașilor
Sâmbătă, 2 aprilie 2016, opt voluntari ai Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor mers, în echipe de câte doi, în patru sate din Arhiepiscopia Iașilor pentru a susține seminarii de formare cu tinerii. Scopul acestor întâlniri este de a dobândi, atât voluntarii cât și tinerii participanți, curajul de a mărturisi, de a depăși stadiul în care suntem creștini doar în inima noastră. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie răspândit, iar tinerii au forța de a face acest lucru. Îndrăznind să fim creștini oriunde, oricând, devenim apărători ai culturii vieții împotriva culturii morții.
În Parohia Todirești II, protopopiatul Pașcani, 22 de tineri au participat la un seminar de comunicare. La finalul acestuia, fiecare a notat gândurile cu care a rămas în urma noțiunilor primite și a jocurilor experimentate: „Comunicarea: toleranță, încredere, colaborare, dialog, punerea pe primul plan a celui sau a celor cu care se comunică” (Ionuț, 19 ani). Totodată, tinerii au evidențiat faptul că, pentru a fi eficientă, comunicarea depinde și de dragostea cu care se transmite mesajul. Este important să participăm activ și interesat la dialoguri, să impulsionăm emițătorii să își continue ideile mai ales atunci când se intimidează. „Comunicarea este temelia lucrului în echipă și duce către succes. Doar cu ajutorul comunicării putem realiza scopul pe care îl avem în viață. La începutul zilei, comunicare însemna pentru mine un mijloc de a cunoaște oameni, dar acum înțeleg că aceasta duce la formarea unei echipe temeinice și de încredere”, mărturisește un alt tânăr. Doi oameni care comunică bine își vor atinge scopul împreună, mult mai ușor decât atunci când se luptă pe cont propriu.
Voluntarii care au mers în Parohia Strahova din protopopiatul Dorohoi pentru a susține același seminar de comunicare au descoperit că a fi trainer pentru tineri nu este un lucru ușor. Împreună cu cei 14 participanți între 12 și 26 de ani și-au dat seama că ascultarea are un rol foarte important în comunicare. Dacă nu este însoțită de întrebări pentru clarificarea mesajului, ascultarea se poate dovedi neîndestulătoare, întrucât participanții la dialog au o experiență diferită unii de alții și fiecare înțelege lucrurile prin prisma vieții proprii. Doar întrebările pot clarifica dacă ceea ce a ajuns la receptor este cu adevărat ceea ce a vrut emițătorul să transmită. Pentru a avea un dialog roditor cu un om este bine să îi acordăm atenție, să încercăm să îl înțelegem. Altfel, comunicarea se poate transforma într-o suprapunere de monologuri. De asemenea, este necesar să avem grijă la starea de spirit a participanților la dialog. Nu putem comunica bine cu un om trist dacă începem prin a-i spune cât de fericiți suntem noi. Aceasta va crea imediat un blocaj și va compromite comunicarea.
Tinerii din Flămânzi, protopopiatul Hârlău, s-au bucurat de întâlnirea cu voluntarii Departamentului de Misiune pentru Tineret, fiind hotărâți ca de acum înainte să încerce să aplice ceea ce au învățat în cursul seminarului. Au mărturisit că experiența a fost peste așteptările lor, întrucât lucrurile s-au petrecut diferit de felul în care sunt obișnuiți în școală. Li s-a oferit libertatea de a fi ei înșiși, s-au simțit apreciați și ascultați. Au apreciat faptul că voluntarii nu s-au uitat la ceas, au pus pe primul plan persoanele prezente și relația cu ele, nu obligația de a respecta un program strict. A fost o împreună lucrare a tinerilor și a voluntarilor, fiecare oferind ce are mai bun pentru ca timpul petrecut laolaltă să fie o reușită.
Satele Brătești și Soci din protopopiatul Pașcani și-au adus tinerii împreună pentru un al doilea seminar, de data aceasta de oratorie. Au încercat să aprofundeze tainele cuvântului, depășindu-și temerea de a se exprima în public. Fiind întrebați ce îi împiedică să vorbească liber, participanții au mărturisit că au blocaje din cauza emoției, a temerii de a fi judecați, a factorilor externi perturbatori sau a dicției nepotrivite. Soluțiile acestor piedici ar putea fi pregătirea din timp a discursului, lectura, curajul de a te spune pe tine - orice om este nou pentru ceilalți și are de spus ceva ce ei nu au mai auzit, acceptarea constructivă a eșecurilor. Cel mai important lucru este faptul că ceea ce dă valoare cuvântului nostru este Însuși Cuvântul.
Până în luna iunie a acestui an, voluntarii Departamentului de Misiune pentru Tineret vor continua să meargă în sate pentru a-i cunoaște pe tineri și a descoperi împreună ce înseamnă Comunicarea, Arta vorbirii în public și Cum se organizează un proiect. (Busuioc Roxana Elena, ATOR Iași)