Serbare de Crăciun la Mănăstirea Hadâmbu
Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a venit în perioada sărbătorii Naşterii Domnului în sprijinilor familiilor nevoiaşe. În ajunul Crăciunului, aproape o mie de copii au primit daruri şi articole de îmbrăcăminte în cadrul unei serbări.
Copiii din satele învecinate Mănăstirii Hadâmbu au participat luni, 24 decembrie 2018, la serbarea de Crăciun. Aceasta a fost organizată de Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, la iniţiativa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale din Dealul Mare. Manifestarea a avut loc într-o atmosferă deosebită în preajma bradului frumos împodobit. Copii mici şi tineri au înfruntat preţ de câteva zeci de minute temperaturile scăzute. În cadrul serbării au cântat colinde copii din Parohia Bâcu-Iptatele, din Parohia Cucuteni-Leţcani şi din Parohia Brustureţ-Mironeasa, judeţul Iaşi. O parte dintre ei au urcat până la Hadâmbu pe jos, iar alţii au venit cu căruţe trase de cai. În timpul serbării şi-a făcut apariţia Moş Crăciun, iar micuţii au început să cânte de bucurie şi emoţie. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a ţinut un cuvânt în care i-a îndemnat pe copii să ţină dreapta credinţă şi tradiţiile sfinte moştenite de la înaintaşi. De asemenea, i-a îndemnat să participe la sfintele slujbe şi să se roage pentru binefăcătorii care au contribuit cu fondurile necesare desfăşurării acţiunii filantropice. În continuare, cei aproape o mie de copii l-au colindat pe părintele stareţ Nicodim şi pe Moş Crăciun, care şi-a făcut apariţia spre bucuria celor mici şi a celor mari. La final, au fost oferite darurile mult aşteptate. Toţi micuţii au primit câte o sacoşă cu dulciuri, jucării şi îmbrăcăminte. Serbarea de la Mănăstirea Hadâmbu a avut scopul de a bucuria inimile copiilor nevoiaşi din satele sărace. Prin purtarea de grijă a arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, pelerinii de din ţară şi străinătate, dar şi câţiva fii duhovniceşti ai stareţului de la Hadâmbu, au contribuit cu sumele necesare cumpărării darurilor. Tot în perioada sărbătorii de Crăciuni, 100 de familii sărace au primit pachete cu alimente. În contextul apropierii sărbătorii Naşterii Domnului, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a vizitat şi ajutat două familii numeroase din satele Ion Neculce şi Epureni, judeţul Iaşi. Pentru a înfrunta mai uşor lipsurile şi pentru a bucura inimile copiilor, s-au oferit alimente, lenjerie, dulciuri şi alte bunuri.