Serbarea Zilei Naţionale a României, la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Serbarea Zilei Naţionale a României, la Iaşi

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, marţi, 1 decembrie 2015, de la ora 7.30, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Apoi, începând cu ora 9.30, se va porni în procesiune  spre Piaţa Unirii din Iaşi, unde va fi săvârşită o slujbă de Te Deum, urmată de  ceremonii militare şi depuneri de coroane de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acestea vor începe la ora 10:00, după cum se menţionează într-un comunicat al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt“ din Iaşi. La parada militară vor participa militari din Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt“, din Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri“, din Batalionul 198 Sprijin Logistic „Prut“, din Batalionul 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu“, din Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă“, precum şi elevii de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acelaşi timp, la parada militară vor participa reprezentanţi de la Centrul Militar Zonal Iaşi, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Penitenciarul Iaşi.

Citește despre: