Sesiunea de formare în cadrul proiectului „Alege şcoala!“ la Mănăstirea Caraiman

Patriarhia Română

Sesiunea de formare în cadrul proiectului „Alege şcoala!“ la Mănăstirea Caraiman

Centrul social-pastoral "Sfânta Cruce" de la Mănăstirea Caraiman din Buşteni a fost, în zilele de 14 şi 15 noiembrie, gazda sesiunii de formare de formatori pentru implementarea proiectului "Alege şcoala!".

"La această sesiune de formare au participat preoţii din grupa I din cadrul Protoieriei Câmpina care sunt implicaţi în prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile. În prima zi a sesiunii a avut loc instruirea teoretică a formatorilor, iar a doua zi s-a avut în vedere aplicarea cunoştinţelor teoretice. Cursurile sesiunii de formare a preoţilor au fost susţinute de părintele profesor Gheorghe Holbea, consilier patriarhal, şi diaconul George Jambore, inspector patriarhal. Au fost dezbătute teme precum: asumarea vocaţiei de părinte, înţelegerea vieţii lăuntrice a copilului din perspectivă duhovnicească, drama abandonului şcolar şi soluţia pastorală a Bisericii, dar şi modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor. Au fost identificate diferite probleme apărute în procesul de catehizare a copiilor prin discuţii libere şi exemplificări individuale. Sesiunea de formare a oferit preoţilor indicaţiile şi materialele necesare pentru a contribui la ameliorarea situaţiei referitoare la abandonul şcolar, precum şi la sporirea duhovnicească a copilului de azi", a precizat părintele protoiereu Costică Dumitru.

sursa: ziarullumina.ro