Acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu.
Marele arhiereu şi făcătorul de minuni Leon nu numai că a ieşit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de sfinţitele lui veşminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le ardă sau măcar un fir de păr din sfinţitul şi preacinstitul său cap.
Sfântul Ierarh Agaton, îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume.
Saru’mana părinte ! Se poate oficialcununia religioasă pe data de 7 Iunie 2020 ? Ce trebuie făcut pentru a primi dispensa ? Dispensa e doar pentru o biserica anume? Mulțumesc!...
Cum se procedează în cazul în care nașii nu pot fi prezenți la botez? E posibil așa ceva?
Cum se poate apropia o persoana de Dumnezeu, având în vedere că a trăit în perioada regimului comunist și nu a avut dragostea de Dumnezeu adânc înrădăcinată și cultivată de către părinții săi?
De ce Biserica noastră în post ne oprește de la alimentele de origine animală? Care este noima/ logica/ raționamentul duhovnicesc/ spiritual? De exemplu, am prieteni vegani, ei...
Bună seara, părinte! De câțiva ani nu mai am un duhovnic și tânjesc atât de mult să mă pot spovedi și împărtăși din nou. Ce rugăciuni aș putea face pentru a găsi un duhovnic? Vă mulțumesc...
Ce ne facem cu prietenii/vecinii/colegii pentru care suntem subiect de discuție mereu mă vorbesc de rău/bârfesc?
Părinte, am o întrebare la dumneavoastră, dacă este cu putință. Soția mea a pierdut sarcina la spital în Italia. Ce putem face eu și soția mea, în afară de a merge la duhovnic, să ne...