Sfântul Chir a lăsat meșteșugul său cel doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, și acum nu cu doctorii și cu ierburi, ci cu rugăciuni și cu cuvântul tămăduia toate bolile.
„Lui Chir învăţătorul şi lui Ioan cel de o credinţă cu dânsul, care au defăimat porunca împărătească şi n-au voit să aducă jertfe marilor zei, poruncim ca după legea împărătească, să li se taie capetele.”
Sfânta Muceniță Trifena îi învăța pe toți să părăsească deșertăciunile și se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredință.
Pe 31 ianuarie 1877, Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară și a adormit în Domnul în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros.
Câte icoane să avem în casă și cum este bine să le poziționăm pe pereți?
Cum se poate apropia o persoana de Dumnezeu, având în vedere că a trăit în perioada regimului comunist și nu a avut dragostea de Dumnezeu adânc înrădăcinată și cultivată de către părinții săi?
Doamne ajută, părinte! De ce trecem prin grele dureri din partea oamenilor pe care îi iubim? Dacă iubim din suflet, de ce nu suntem iubiți?
Părinte, la spovedanie este bine să dezvălui slăbiciunile celor din familie și neputințele lor – pentru ca duhovnicul meu să înțeleagă mai bine problemele mele – sau se...
Părinte, este păcat să-ți schimbi duhovnicul, fără să ți se dea dezlegare?
Doamne ajută Părinte! Credeți că doi soți care nu se iubesc și nu se înțeleg trebuie totuși să rămână împreună pentru copii? Cum trebuie procedat...
Lucrez într-un cămin de bătrâni în străinătate. Ce sfat aveți pentru noi, cei care avem grijă de bunici?