„La invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de a aduce sfintele moaşte ale Sfântului Policarp, care se păstrează în Sfânta Mănăstire a „Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa”, la Iaşi, în România, cu prilejul marelui praznic local al Sfintei Parascheva, mi s-a dat prilejul să vizitez, pentru a treia oară, această Sfântă Mitropolie şi îndeosebi oraşul Iaşi.

Prima dată a fost în anul 2003, când l-am însoţit pe fericitul întru adormire Arhiepiscop al Atenei şi a toată Elada, Hristodulos, în vizita sa irenică, pe când mitropolit al Moldovei era Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A doua oară, anul trecut (2010), când împreună cu un grup de pelerini am vrut să cunosc mănăstirile în care a trăit Cuviosul Paisie Velicikovschi, acest mare isihast ucrainean; iar a treia oară a fost anul acesta, la praznicul Sfintei Parascheva.

Această vizită mi-a dat posibilitatea să privesc mai mult în inima creştinilor ortodocşi români, să văd dragostea lor faţă de Biserică, faţă de Sfânta Parascheva şi faţă de episcopul lor.

Hramul Sfintei Parascheva este cel mai mare praznic din România şi mii de pelerini vizitează Iaşul pentru a se închina sfintelor ei moaşte.

Mi s-a confirmat că circa un milion de creştini sărută sfintele moaşte ale Sfintei Parascheva în perioada manifestărilor cultice. Este vorba despre un praznic care mobilizează întregul oraş. Municipalitatea preia sarcina găzduirii multor pelerini, dar şi creştinii din oraş oferă găzduire altor pelerini sau cel puţin le oferă ajutor, ca să le facă plăcută şederea acestora în oraşul lor. Astfel, se dezvoltă prietenii între pelerini, care ţin ani la rând.

Sfânta Parascheva s-a născut în Epivata Traciei, a fost o mare pustnică, ce a trăit după Predania isihastă în rugăciune şi lacrimi, şi cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni. Moaştele ei s-au aflat de-a lungul vremurilor la Târnovo - Bulgaria, la Belgrad -Serbia, în Constantinopol şi în cele din urmă la Iaşi; de aceea se şi zice că e o sfântă care uneşte toţi Balcanii. A adormit la începutul veacului al XI-lea d.Hr., la vârsta de doar 27 de ani şi este prăznuită în fiecare an pe 14 octombrie. În timpul manifestărilor praznicale sunt invitaţi arhierei din toate ţările Balcanilor şi în felul acesta se exprimă unitatea creştinilor ortodocşi din zonă.

În fiecare an, la praznicul Sfintei Parascheva, se aduc pentru a onora acest hram şi moaştele unui alt sfânt. Aşa că anul acesta, în urma invitaţiei IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, am adus la Iaşi mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, un mare Părinte apostolic din Biserica Primară, care a fost considerat Dascăl a toată Asia şi a devenit martir pentru dragostea lui Hristos. Moaştele mâinii lui drepte se păstrează în Sfânta Mănăstire a „Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa”.

Voi expune în continuare câteva impresii personale din vizita mea de trei zile la Iaşi, atrăgând atenţia asupra câtorva staţii.

În avion şi în aeroportul din Bucureşti

Televiziunile din România, cea de stat şi cea bisericească, a Patriarhiei, precum şi radiourile, au anunţat sosirea sfintelor moaşte ale Sfântului Policarp, prezentând în acelaşi timp şi viaţa şi mucenicia lui. Acest lucru a contribuit la mediatizarea vizitei noastre din prima clipă, lucru care ne-a pricinuit o surpriză.

În avionul liniilor aeriene române mi-am dat seama de respectul personalului faţă de sfintele moaşte. Pilotul şi însoțitorii de zbor ne-au rugat să deschidem sfintele moaşte, ca să li se închine. Am intrat în carlingă, pe care am binecuvântat-o cu sfintele moaşte, precum şi pământul românesc deasupra căruia zburam în acel timp. Pilotul şi co-pilotul le-au sărutat cu multă evlavie, au pus pe sfintele moaşte diferite obiecte personale, ca să primească binecuvântare. La fel au făcut şi ceilalţi însoțitori de zbor.

La aeroportul din Bucureşti, unde am făcut o staţionare, ne aştepta o surpriză şi mai mare. În spaţiul aeroportului funcţionează o sfântă biserică ortodoxă, foarte frumos împodobită, unde se săvârşesc Dumnezeieşti Liturghii şi sfinte slujbe de către un preot care este însărcinat cu această lucrare. Ne-a aşteptat deci preotul aeroportului împreună cu un preot al Sfintei Mitropolii din Moldova, care avea să ne însoţească până la Iaşi şi ne-a condus în sfânta biserică. Pe cale, funcţionarii şi muncitorii se închinau cu multă evlavie sfintelor moaşte. În puţinele ore cât am aşteptat acolo, s-au făcut rugăciuni în sfânta biserică şi au venerat sfintele moaşte aproape tot personalul aeroportului, precum şi alţi călători în trecere, care s-au ridicat până la cca. 500, potrivit calculului preotului bisericii. În timpul şederii în aeroport ni s-a dat posibilitatea să prezentăm pelerinilor viaţa şi mucenicia Sfântului Policarp.

Mulţi din cei ce se aflau acolo, pe care i-am cunoscut din alte vizite ale mele în România sau ale lor în Navpaktos, mi-au cerut o întâlnire privată, ca să-mi pună diferite întrebări asupra temelor vieţii duhovniceşti. Lângă aeroport, într-o casă prietenoasă şi primitoare, a avut loc o întâlnire de cca. două ore, în timpul căreia s-au pus diferite întrebări şi s-au dat şi răspunsuri la ele. Oricine şi-ar fi dat seama de dragostea acestor oameni pentru Biserică, pentru sfinţi, dar îndeosebi pentru modul în care am putea păzi învăţătura lui Hristos în viaţa noastră de zi cu zi.

„Calea sfinţilor”

Când avionul a aterizat la Iaşi ne aştepta încă o surpriză. În frig şi ploaie, ne aştepta mitropolitul Teofan al Moldovei, însoţit de alţi episcopi şi clerici şi de un cor de psalţi, împreună cu autorităţile oraşului şi mireni. Tineri şi tinere, îmbrăcaţi tradiţional, ţineau daruri simbolice - pâine şi sare, pentru întâmpinarea oficială, după obicei. Emoţionant era faptul că-şi exprimau respectul în ciuda condiţiilor atmosferice dificile.

În continuare, împreună cu clericii, mirenii şi autorităţile oraşului, ne-am îndreptat spre catedrala oraşului, unde, în procesiune, prin mijlocul preoţilor, care erau îmbrăcaţi cu sfintele veşminte şi ţineau făclii aprinse, şi a multor pelerini, am aşezat Sfintele Moaşte ale Sfântului Policarp alături de sfântul trup al Sfintei Parascheva, într-un baldachin special în afara sfintei biserici. O altă surpriză! Zugrăviseră icoane cu Sfântul Policarp şi Sfânta Parascheva împreună şi brodaseră icoanele acestor doi sfinţi. Preoţii, psalţii şi oamenii psalmodiau troparele lor. Peste puţin timp a început procesiunea de seară, numită „Calea sfinţilor”. Este vorba de un obicei: să se întâlnească doi sfinţi şi să se facă procesiune cu ei prin oraş, procesiune care ţine circa două ore.

Această procesiune este diferită de procesiunile care se fac în ţara noastră (Grecia, n.r.). Nu există fanfare muzicale, nici detaşamente militare, ci premerg şi urmează sfintelor moaşte, clerul şi poporul. Peste o sută de preoţi îmbrăcaţi în veşminte la fel de frumoase şi ţinând lumini aprinse, preoţi care ţineau pe umerii lor Sfintele Moaşte ale Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Policarp, mulţi diaconi, zeci de copii paracliseri cu făclii, cu sfeşnice, ripide, steaguri şi cădelniţe mari. Un cor numeros de tineri psalmodiau şi împreună cu ei, tot poporul, troparele sfinţilor în melos bizantin. Din când în când cântau şi în greceşte: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău..., Sfinte Dumnezeule... etc. Au fost mii de oameni la procesiune şi au participat cu multă evlavie şi respect, cântând împreună cu psalţii, în ciuda condiţiilor climaterice urâte şi a frigului.

După procesiune a urmat sărutarea de către popor a Sfintelor Moaşte. Aşa cum am menţionat mai sus, după aprecierile celor competenţi, s-au închinat Sfintelor Moaşte circa un milion de credincioşi.

Presa locală a scris că pelerinii care au aşteptat cu răbdare să se închine au ocupat pe lăţimea trotuarului un rând de 3 km, iar o artistă a amintit că în trecut i-au trebuit 32 de ore, ca să ajungă la raclă şi să sărute Sfintele Moaşte. Poate mi-ar fi părut incredibilă această informaţie, dacă nu m-aş fi convins personal, deoarece în ziua în care am plecat din Iaşi, la 5 dimineaţa, în frig, i-am văzut cu ochii noştri pe pelerini, întinzându-se de pe trotuar pe trotuar şi din pătrat în pătrat, într-un şir de circa 2 km.

Am văzut fiindu-le alături voluntari ai Sfintei Mitropolii, ambulanţe, oameni gata să le ofere apă şi mâncare şi orice altceva le-ar fi trebuit. Ordinea o supravegheau poliţiştii. Este un fenomen pe care nu-l întâlnim cu uşurinţă şi la o astfel de dimensiune în ţara noastră.

Manifestări praznicale

Sfânta Mitropolie a Moldovei și Bucovinei pregătește cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva diferite manifestări, pentru ca pelerinii să se folosească şi în general să se facă lucrarea pastorală a Sfintei Mitropolii în cel mai bun mod. Anul acesta au fost programate printre altele trei manifestări importante.

Prima a fost sfinţirea expoziţiei de la muzeul Sfintei Mănăstiri „Trei Ierarhi” (în biserica în care s-a proclamat revoluţia grecească la anul 1821, de către Alexandru Ipsilanti), în cadrul căreia au fost prezentate vechi sinaxare, cărţi liturgice, icoane şi ediţii ale cărţilor despre Sfânta Parascheva. A avut loc prezentarea unei cărţi editate recent, în care sunt expuse minunile pe care le săvârşeşte Sfânta Parascheva şi a fost recitat de către un cunoscut artist-prezentator din ţară, un poem-rugăciune către sfânta, alcătuit de o monahie.

A doua a fost sfinţirea librăriei extinse a Sfintei Mitropolii pentru a pune la dispoziţie obiecte bisericeşti. Este vorba despre o librărie de bun gust, modernă, care deserveşte nevoile bisericeşti din zonă. Sfânta Mitropolie dispune de o editură prin care pune în circulaţie cărţi cu conţinut teologic, bisericesc şi duhovnicesc pentru hrana duhovnicească atât a creştinilor mitropoliei, cât şi ai întregii Românii. Într-o anexă specială erau aşezate şi cărţile mele, de vreme ce până astăzi din cărţile mele au fost traduse în limba română paisprezece.

A treia manifestare a fost sfinţirea unui nou etaj la spitalul Sfintei Mitropolii. În urmă cu câţiva ani, a început funcţionarea Centrului de Diagnostic al Sfintei Mitropolii de către Mitropolitul de atunci al Moldovei şi actualul Patriarh Daniel, care a fost extins în spital cu multe clinici, de toate specializările şi cu două blocuri operatorii, prin grija actualului Mitropolit Teofan. Din tot ce au spus responsabilii, acest spital dispune de 120 de paturi pentru bolnavi. Este un important serviciu al Bisericii pus la dispoziţia poporului ei. (…)

Sfânta Mitropolie a Moldovei, prima Mitropolie în Diptice în Patriarhia Română, este destul de mare şi cu multe probleme. Dispune de circa 1.200 de clerici, 2.000 de monahi şi monahii şi foloseşte pentru lucrarea ei administrativă şi spirituală circa 600 de funcţionari, pe care trebuie să-i şi plătească. Există şcoli bisericeşti, o facultate de teologie şi alte activităţi. Oricine îşi dă seama ce presupune lucrarea pe care trebuie să o facă un arhiereu în această zonă, dar şi poziţia pe care o are în Biserica Locală, pe care o împlineşte cu vrednicie actualul mitropolit.

Dumnezeiasca Liturghie de hram în ziua praznicului

Punctul culminant al tuturor manifestărilor din aceste zile a fost săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii în prezenţa a mii de pelerini. Deoarece este vorba despre un praznic pan-românesc, ea a fost transmisă de către Televiziunea Naţională de Stat şi de către diferite posturi de radio. Săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii a avut loc pe o estradă specială în faţa uşilor centrale ale catedralei. Au co-liturghisit circa douăzeci de arhierei, mulţi preoţi şi diaconi, iar un cor numeros a psalmodiat minunat în stil bizantin.

Pentru că era imposibil ca întregul popor să aibă un contact vizual, în toată piaţa catedralei au fost montate ecrane gigant, aşa încât credincioşii prezenţi să poată să vadă cele ce se săvârşeau, act ce demonstrează mulţimea de credincioşi ce a fost prezentă. Uimitor a fost că Dumnezeiasca Liturghie a ţinut trei ore, de la 9 până la 12, şi tot poporul a rămas în picioare, nemişcat şi tăcut, cu mult timp înainte de începerea Dumnezeieştii Liturghii şi a participat cu evlavie pe toată durata ei. Şi ceea ce a fost mai surprinzător: starea vremii a fost foarte dificilă, a fost foarte frig (3o C) şi sufla un vânt rece.

Aşa cum şi altădată constatasem, în România, în astfel de situaţii, modul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii este foarte fastuos, adică arhiereii şi diaconii se îmbracă în veşmintele lor în clădirea Sfintei Mitropolii de lângă catedrală şi procesiunea se îndreaptă spre spaţiul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii. Ierarhii merg prin mijlocul poporului, care le cere binecuvântarea. La fel se întâmplă şi după apolisul Dumnezeieştii Liturghii. Toţi credincioşii prezenţi încearcă să primească binecuvântare, fie sărutând mâinile arhiereilor, fie atingând veşmintele lor, cu credinţa că preotul a intrat în slava lui Dumnezeu şi, prin urmare, şi ei vor să primească o binecuvântare oarecare. La un moment dat a fost nevoie să intervină poliţia, ca să mă desprindă de cordonul pelerinilor care-mi cereau binecuvântare.

Mitropolitul Teofan mi-a cedat locul de onoare, ca să conduc Dumnezeiasca Liturghie şi să vorbesc poporului în legătură cu praznicul. Îmi pregătisem o predică potrivită, dar în cele din urmă, văzându-i pe oameni rugându-se şi cu totul angajaţi, am preferat să-mi schimb subiectul şi să vorbesc din inimă. Astfel, m-am referit în general la viaţa celor doi sfinţi şi, în special, la valoarea şi mesajul teologic pe care-l transmit sfintele moaşte, răspunzând la întrebarea de ce creştinii iubesc moaştele sfinţilor.

Omilie la Universitate despre Părintele Ioannis Romanidis

În după-amiaza aceleiaşi zile, adică pe 14 octombrie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei programase să cuvântez la universitate cu tema pe care am ales-o: „Teologia empirică la Părintele Ioannis Romanidis”. Părintele Ioannis Romanidis este cunoscut în România, deoarece au fost traduse diferite cărţi ale lui şi deja au prezentat interes şi se traduc cele două volume ale Dogmaticii empirice, pe care le-am scris. În diferite puncte ale oraşului au fost puse afişe speciale, care anunţau evenimentul.

Omilia a avut loc în Aula Universităţii şi au fost prezenţi aproape toţi profesorii Facultăţii de Teologie, mulţi studenţi şi multă lume. Se umpluseră spaţiul amfiteatrului, balconul şi un alt spaţiu unde se urmărea omilia pe nişte ecrane.

În omilie am prezentat punctele centrale ale învăţăturii Părinţilor Bisericii, aşa cum le prezenta Părintele Ioannis Romanidis şi cum sunt menţionate în Dogmatica sa. În introducere am amintit că teologia Bisericii este cea care este exprimată de Hristos şi de Sfinţi şi este o experienţă, conform cu definiţia pe care o dă Sfântul Grigorie Teologul, că teologii sunt cei care au ajuns la vederea dumnezeiască, după ce mai întâi s-au cercetat pe sine şi şi-au curăţit trupul sau, pe scurt, teologii sunt credincioșii curăţiţi. În acelaşi timp, există şi teologia ca ştiinţă, cea care analizează învăţătura Părinţilor, manuscrisele, istoria bisericească, cultura, care s-a dezvoltat în Biserică etc. Cea mai importantă însă este teologia ca experienţă.

În continuare, am prezentat pe scurt un scurt rezumat biografic al Părintelui Ioannis Romanidis; m-am referit la centrele unde a studiat teologia ca ştiinţă, la cum a cunoscut teologia ca experienţă şi cum a dat mărturisirea credinţei sale pentru această teologie empirică vie în congrese, universităţi şi oriunde se afla. În continuare, am prezentat elementele de bază ale teologiei empirice, aşa cum o preda, că Dumnezeu se descoperă sfinţilor Săi, în Lumină şi este Lumina cea întreit strălucitoare a unei Dumnezeiri, că l-a creat pe om să trăiască în această Lumină, că omul s-a îndepărtat de Lumina lui Dumnezeu şi s-a întunecat, că profeţii Vechiului Testament au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu în Lumină, dar nu puteau să învingă moartea, că Hristos a venit în lume să-l învingă pe diavol, păcatul şi moartea şi să-l readucă pe om în această stare luminoasă, că în Biserică, prin Sfintele Taine, trecem prin curăţire la luminare şi la îndumnezeire, cu scopul mai îndepărtat, ca atunci când Se va arăta Hristos în Lumină să putem rezista Luminii şi nu focului iadului şi că această experienţă a comuniunii cu Lumina cea întreit strălucitoare a unei Singure Dumnezeiri, sfinţii au formulat-o în dogme şi predania bisericească, constituind aşa-numită civilizaţie bizantină etc.

Referatul a provocat interesul ascultătorilor şi s-au formulat multe întrebări care au fost grupate de către preotul moderator în cinci grupe: în prima grupă au intrat cele referitoare la relaţiile dintre minte, inimă şi logică; în a doua despre cum se înţelege trăirea crucii în viaţa duhovnicească; în a treia - care este diferenţa dintre teologia Părintelui Ioannis Romanidis şi teologia Părintelui Antonie Bloom şi a Părintelui John Meyendorff; în a patra, despre cât de des trebuie să ne împărtăşim, iar în a cincea despre psihoterapia ortodoxă în comparaţie cu psihoterapiile umaniste.

Referatul împreună cu întrebările au ţinut circa trei ore, iar apoi, preţ de o oră întreagă, s-a format un rând, ca să le semnez cărţile pe care le cumpăraseră. A fost foarte emoţionantă întreaga manifestare, deoarece arăta râvna lor pentru teologia Bisericii, cum această teologie va fi trăită în viaţa noastră personală şi vom dobândi cunoaşterea lui Dumnezeu. Vorbesc adesea despre astfel de teme la fel de fel de ascultători, însă mi-am dat seama că acest auditoriu nu era unul obişnuit şi simţeam energia şi puterea cu care cei de faţă mă urmăreau. În perioada pelerinajului meu la Iaşi am acordat interviuri la postul de radio al Bisericii şi la posturile de radio de stat.

Întoarcerea la Bucureşti

Marea surpriză pe care am trăit-o a fost că la aeroportul din Bucureşti, unde aveam să aşteptăm vreme de două ore zborul de întoarcere la Atena, am întâlnit acolo persoane care fuseseră la Iaşi, care călătoriseră toată noaptea, circa 6 ore, după sfârşitul omiliei, ca să ajungă la aeroportul din Bucureşti şi să-şi ia rămas-bun de la mine. A fost ceva nesperat. Dragostea oamenilor de multe ori te înrobeşte, dar te şi smereşte. Mi s-a dat posibilitatea ca în spaţiul aeroportului, în afara paraclisului să discutăm despre alte teme teologice şi duhovniceşti, circa două ore.

M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.

În general, a fost o călătorie foarte binecuvântată. Experienţa de a călători cu moaştele unui sfânt este cutremurătoare. Moaştele Sfântului Policarp au avut locul lor în avion, li s-a scos bilet pe numele lui şi le-am avut lângă noi. După mărturisirea comună, în aeroportul din Bucureşti, din Sfintele Moaşte a izvorât o puternică bună-mireasmă. De asemenea, a fost o experienţă specială faptul că am cunoscut copii şi roade duhovniceşti ale Sfântului Isihast Paisie Velicikovschi şi ale Părintelui Cleopa, care au trăit în acele părţi şi au semănat cuvântul teologiei ortodoxe şi prin urmare au lăsat roade.

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a făcut şi îi mulţumesc din inimă Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan al Moldovei, ales frate în Hristos, pentru bucuria pe care mi-a făcut-o.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)