„Sfânta Cuvioasă Parascheva – 380”: Program liturgic special la Catedrala Mitropolitană din Iași și la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”
În zilele de 12 şi 13 iunie 2021, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor se aniversează 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi. Sfintele odoare au reprezentat un dar al Patriarhiei Ecumenice pentru domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, fiind aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică, atunci zidită, a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, programul liturgic dedicat acestui moment va începe din seara zilei de sâmbătă, 12 iunie, după cum a transmis Părintele Arhimandrit Dosoftei Șcheul, Mare Ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iași:
„Pentru că anul acesta ziua de 13 iunie cade într-o duminică, începând de sâmbătă după-masă, noi vom săvârși slujba de priveghere, de la ora 16.00 până în jurul orei 20.00. Vom avea în mijlocul nostru și un ierarh care va sluji alături de părinții și de diaconii catedralei. Rânduiala va consta în săvârșirea slujbei Vecerniei, a Litiei și a Utreniei, pe care le facem încă de sâmbătă seară. A doua zi, duminică, pe 13 iunie, începând cu orele 7.00, vom săvârși slujba Miezonopticii, apoi vom citi Psaltirea și Canoanele, după rânduiala obișnuită, urmate de Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, de Ceasuri și de Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. În cadrul Sfintei Liturghii vor fi citite și rugăciuni de mulțumire aduse Bunului Dumnezeu și Sfintei Cuvioase Parascheva, rugăciuni care să ne întărească pe toți credincioșii din țară și din lumea aceasta și să ne țină cât mai aproape de Casa lui Dumnezeu”.
De asemenea, Sfânta Cuvioasă Parascheva va fi cinstită și la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” printr-un program liturgic special. Sâmbătă, începând cu ora 17.30 va fi săvârșită slujba de priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia) iar duminică, de la ora 7.30 vor fi citite Catismele, Canoanele, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva și Ceasurile, iar începând cu ora 9.30, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Slujbele vor fi transmise LIVE pe pagina de Facebook Doxologia și pe canalul de YouTube doxologia.ro.