Sfânta Liturghie Arhierească, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Astăzi, 29 august 2018, la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul-Vicar, au săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava din municipiu.
La serviciul divin a luat parte întreaga obşte de monahi ai mănăstirii şi foarte multi credincioşi din oraş. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al catedralei.
La momentul cuvenit din serviciul divin s-a săvârşit o hirotonie întru diacon. La finlul slujbei, toți credincioșii participanți au fost miruiţi de IPS Pimen şi au primit anafură.
Biserica actuală a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost începută în 1514 de către fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb și terminată de fiul lui Bogdan, Ștefăniță, în anul 1522. În biserică se păstrează moaștele Sfântului Ioan cel Nou, martirizat în Cetatea Albă (la sud de Republica Moldova, în Ucraina de azi) pe la anul 1332.