Sfânta Liturghie, pomenirea morților la Igangimale și întâlnire cu cateheții în satul Mkombe
Aici, în Mkombe noi nu avem nici biserică și nici teren cumpărat pentru a face o capelă dar poate Dumnezeu va rândui ca dintre stâncile înalte ce străjuiesc satul, să răsară, măcar o capelă mică în care oamenii din Mkombe și din Isaara, un alt sat de peste munte să participe la Sfânta Liturghie sau la întâlnirile de catehizare pe care Părintele Ieronimos, parohul de aici le are cu ei, azi, sub baobabi.
Satul Igangimale se află la 20 de kilometri de centrul nostru misionar. Aici, în cea mai nouă parohie a noastră, s-a oficiat pentru prima dată Sfânta Liturghie în biserica nouă anul trecut, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, praznic ce dă și hramul bisericii satului.
Aici am fost sâmbătă și, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am făcut pomenirea morților și am stat împreună cu oamenii – purtând în inimă pe cei pomeniți.
Dintre cei care s-au botezat în luna martie, avem 25 de tineri din satul Mkombe, aflat la 10 km de Igangimale. Aici, în Mkombe, noi nu avem nici biserică și nici teren cumpărat pentru a face o capelă. Dar, poate că Dumnezeu va rândui ca dintre stâncile înalte ce străjuiesc satul să răsară măcar o capelă mică în care oamenii din Mkombe și din Isaara, un alt sat de peste munte, să participe la Sfânta Liturghie sau la întâlnirile de catehizare pe care Părintele Ieronimos, parohul de aici, le are cu ei, azi, sub baobabi.
Ne-am decis să mergem să îi întâlnim, fiind în apropiere. Ne-am bucurat văzând că ne așteptau și că peste alte 20 de persoane din sat își doresc să se boteze în credința ortodoxă. Cântările lor de bun venit, în limba tribului Wahehe, au răsunat în văzduh când ne-au văzut. Am făcut și aici o slujbă de pomenire, am stat de vorbă, am povestit, am împărțit daruri și tot în cântări de bucurie ne-am despărțit.
Asante, Asante, Asante sana! Plecăm spre casă, purtând în inimă cuvintele de mulțumire ale cântărilor pe care oamenii din Mkombe și Isaara ni le adresau la despărțire!
Asante înseamnă mulțumesc și, întâlnind acești oameni și poveștile lor, ne amintim și noi mereu să mulțumim mai mult pentru toate, așa cum o fac ei – cu simplitate și firesc!
Poate, peste un an sau doi, când și comunitatea se va mai mări și Dumnezeu va rândui, vom scrie despre sfințirea Bisericii din Mkomge unde să vină să își adape setea de Domnul oamenii de peste munte, din locuri în care cerul îmbrățișează stâncile.
O nouă generație de tineri ortodocși a absolvit liceul
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro