Sfânta Liturghie a fost urmată de o pomenire în memoria martirilor care și-au pierdut viața în timpul regimului comunist, aceasta reprezentând corolarul evenimentelor prilejuite de desfășurarea acestui simpozion. Înainte de săvârșirea slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a transmis următorul mesaj: „Anul acesta, conștiința creștină românească este chemată să își aducă prinos de recunoștință pentru toți acei fii și acele fiice ale neamului care în momente de cumpănă nu și-au pierdut direcția, verticalitatea și au lăsat moștenire celor din vremea noastră un tezaur minunat. Au fost cu miile, cu zecile de mii, poate chiar cu sutele de mii în închisorile acelor vremuri, precum au fost milioanele de români înafara închisorilor, mulți dintre ei trăind cu intensitate durerea celor de după gratii, durere care i-a atins cu putere și pe ei. Mulți dintre ei au dat dovadă în viața lor de rugăciune de foc, capacitate uimitoare de jertfă și mai ales o putere de a iubi, de a nu se răzbuna și de a-și ierta călăii.

Cei care au fost înafara gratiilor, zic, poate nu au suferit atât de sângeros ca primii, dar dacă luăm aminte la familiile celor întemnițați – mame, tați, soții sau soți, copii -  ne dăm seama de anvergura mărturisii din acea vreme. Dacă încercăm să ne imaginăm, și unii dintre noi  cunoaștem într-o anumită măsură trăind pentru ceva vreme și în acea perioadă, cât de greu le era unora dintre preoți, soțiile lor și pruncii lor care nu beneficiau de aceleași drepturi în societate, precum cei mai mulți dintre concetățeni. Daca ne aduce aminte de faptul că soldații care au luptat pe frontul de est au purtat toată viața stigmatul că au luptat acolo unde nu trebuia, după ideologia vremii, sau cei care, cum se spunea atunci nu aveau «origine sănătoasă» că erau fii ai aristocrației din vremea interbelică, sau fii unora care au fost membrii unor partide istorice din acea vreme, au purtat de asemenea crucea apartenenței lor la o categorie de oameni care nu era deloc acceptată de ideologia și ideologii vremii. Fiind în Catedrala Mitropolitană, ne putem imagina durerea pe care a simțit-o mitropolitul Irineu Mihălcescu, Mitropolitul de la Iași, care a trebuit în 1946 să părăsească Mitropolia și să devina un simplu monah la mânăstirea Agapia (…). Cei din închisori sau cei care și-au păstrat verticalitatea înafara  închisorilor constituie în cele din urmă bogăția Bisericii și a neamului.

Îl rugăm pe Dumnezeu să îi odihnească în slava împărăției Sale, să îi ierte și pe ei de greșelile pe care ca ființe umane, născuți din bărbat și din femeie purtători de trup le-au făcut de-a lungul vieții. Avem certitudinea că mulți dintre ei sunt rugători pentru noi în fața Sfintei Treimi pentru noi cei de astăzi și nădăjduiesc ca ceva din duhul lor să fie preluat în vremea noastră de cei care au responsabilități mari sau mici în viața Bisericii, a societății sau  a fiecărui segment uman”.

Simpozionul de anul acesta a reunit specialiști din diverse domenii, precum teologie, filosofie, psihologie și sociologie. Prin lucrările susținute, invitații au încercat să prezinte anumite aspecte legate de viața Bisericii și a oamenilor de rând în cotidianul comunist și au zugrăvit în detaliu anumite chipuri de sfințenie, pentru a da mărturie pentru cei care au avut de suferit în acea vreme de grea încercare. (Larisa Alui-Gheorghe)