„Sfânta Parascheva rămâne un model pentru fiecare creştin“
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, a fost neîncăpătoare în seara zilei de luni, 13 octombrie 2014. Slujba Vecerniei, prilejuită de hramul sfântului locaş, a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. Ierarhul a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre sărbătoarea Sfintei Parascheva şi despre martiriul Sfinţilor Brâncoveni.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită timp de câteva zile în cetatea Iaşilor, când, zeci de mii de pelerini au venit la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina sfintelor ei moaşte. Ocrotitoarea Moldovei mai are şi alte biserici ridicate în Iaşi, una dintre acestea fiind situată pe strada Păcurari, lângă Biblioteca Centrală Universitară. A devenit o tradiţie ca în ultimii ani hramul acestui locaş de închinăciune să se bucure de prezenţa unui ierarh delegat de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La slujba Vecerniei din seara zilei de luni, 13 octombrie, în mijlocul acestei comunităţi parohiale din centrul oraşului a poposit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal. Ierarhul a fost întâmpinat în faţa locaşului de închinăciune de soborul preoţilor, de tineri îmbrăcaţi în costume populare, de numeroşi prieteni ai parohiei şi de mulţimea enoriaşilor. Într-o atmosferă plină de bucurie şi de pacea dăruită de Sfânta cea mult folositoare, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a săvârşit Vecernia unită cu Litia. Din soborul preoţilor au făcut parte părinţi din Bucovina de Nord, părinţi stareţi şi slujitori ai sfintelor altare de la mai multe parohii din Eparhia Iaşilor.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva, cel mai mare hram din Biserica noastră
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre marea sărbătoare a Sfintei Parascheva „de care ţin cont cei care îl iubesc pe Dumnezeu“. „Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este cel mai important din Biserica noastră. Sărbătorim o sfântă care este prezentă de 1.000 de ani în viaţa credincioşilor de pretutindeni şi de mai bine de 300 de ani în viaţa credincioşilor români. Acest lucru reiese din mulţimea bisericilor închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, ridicate cu mult înainte de aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte de către Vasile Lupu. Sfânta Parascheva rămâne un model pentru fiecare creştin, ce trebuie să-şi trăiască viaţa în evlavie faţă de Dumnezeu“, a evidenţiat ierarhul, care a continuat predica prin a aminti că hramul Sfintei Parascheva este împodobit anul acesta de prezenţa Sfântului Martir Constantin Vodă Brâncoveanu. „Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost crescut într-o evlavie şi frică de Dumnezeu rar întâlnită. A fost uns domn la vârsta de 34 de ani, împotriva voinţei sale. Brâncoveanu a scris marelui ţar Petru cel Mare al Moscovei o scrisoare pe care o începe prin cuvinte profetice. Domnitorul a spus că înţelege această răspundere a domniei Ţării Româneşti ca pe o povară, urmând să suporte şi să îndure toată nedreptatea. De asemenea, sfântul a menţionat că dacă este nevoie, îşi va vărsa sângele pentru dreapta lui credinţă şi pentru Mântuitorul Hristos. Aceste cuvinte aveau să se împlinească peste 26 de ani, când Constantin Brâncoveanu a fost dus la Istanbul. După aproape patru luni de schingiuiri, a fost omorât împreună cu cei patru fii ai săi şi cu cel mai apropiat sfetnic în ziua de 15 august. Sfântul Constantin Brâncoveanu a avut posibilitatea să-şi salveze viaţa în lunile în care a fost chinuit ca să spună unde sunt ascunse presupusele sale averi. Turcii îl numeau «prinţul de aur». În timpul lui, ţara a prosperat enorm. A fost un om care a cultivat pacea şi prietenia. Când pacea nu a putut fi căştigată cu inima bună şi cu tovărăşia, în numele aceloraşi idealuri ale păcii, a cumpărat-o cu bani mulţi. Din viaţa sfinţilor Parascheva şi Constantin Brâncoveanu, pe care în chip deosebit îi cinstim în aceste zile la Iaşi, trebuie să învăţăm că prin tot ceea ce facem este importantă păstrarea curăţeniei sufletului. Să învăţăm de la Sfântul Constantin Brâncoveanu ce înseamnă să rămâi ferm până la moarte, un bun român şi un bun creştin spre slava Preasfintei Treimi“, a îndemnat Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul.
Ajutor de la „Sfânta cea mult folositoare“
Părintele paroh Ion Vicovan a mulţumit Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul pentru că a slujit Vecernia unită cu Litia, apreciind că Preasfinţia Sa a însoţit racla cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu în mai multe eparhii din ţara noastră, astfel că la sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an odoarele sfinte au ajuns şi la Iaşi. „Dumnezeu ne-a oferit sfinţii cei mijlocitori în Împărăţia cerurilor. Sfânta Parascheva cea mult folositoare a oferit mult ajutor nouă, celor care ne bucurăm de ocrotirea ei“, a spus pr. paroh Ion Vicovan. Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a apreciat răbdarea credincioşilor prezenţi la acest moment de rugăciune, pe care i-a miruit, potrivit rânduielii. În timpul agapei frăţeşti, un grup de tineri teologi, precum şi membrii Corului „Mira“ au interpretat mai multe compoziţii folclorice. În ziua hramului, s-au oficiat Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul.