Sfânta Teodora de la Sihla, sărbătorită în Arhiepiscopia Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfânta Teodora de la Sihla, sărbătorită în Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica noastră o săbătoreşte astăzi, 7 august 2015, pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla. Mai multe locaşuri de închinăciune din Eparhia Iaşilor o cinstesc pe această sfântă printr-un program liturgic deosebit. La mănăstirile Sihla şi Sihăstria din judeţul Neamţ sunt aşteptaţi mii de pelerini.

Ultima zi din cadrul sărbătorilor sfinţilor nemţeni, când este pomenită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, va fi marcată prin săvârşirea Sfintei Liturghii la mănăstirile Sihăstria şi Sihla din judeţul Neamţ. Încă de acum două zile, pelerinii continuă să ajungă la Mănăstirea Sihla, locul unde se află peştera Sfintei Cuvioase Teodora. Privegherile au curs neîncetat, iar printre copacii din jurul aşezării monahale au stat mulţimi de oameni care au ascultat sfintele slujbe şi au citit acatistul cuvioasei. La Mănăstirea Sihăstria, astăzi va îmbrăca straie de sărbătoare biserica mare a aşezării monastice, ridicată în cinstea Sfintei din Carpaţi. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi de PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, la Mănăstirea Sihla, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba se va sluji în altarul de vară al mănăstirii, zeci de credincioşi care s-au pregătit cu post şi cu spovedanie fiind aşteptaţi să primească Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, la momentul cuvenit. Amintim că aseară, după Slujba Privegherii, a avut loc procesiunea de la Mănăstirea Sihla la peştera Sfintei Teodora. Tot astăzi, va fi sărbătoare la Schitul „Sfânta Teodora de la Sihla“ al Mănăstirii Sihăstria, aflat în localitatea Moţca, Codrii Paşcanilor, judeţul Iaşi, şi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, care este ocrotită şi de Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.

Citește despre: