Colecția apare la inițiativa Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și este îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim. Volumul conține trei tratate isihaste ale Sfântului Calist Angelicoudes, unul dintre Părinții isihaști prolifici ai secolului al XIV-lea cu o impresionantă operă, dar încă foarte puțin editată și cunoscută. Traducerea din limba greacă a textelor a fost făcută de Laura Enache, traducător de carte patristică și bizantină, membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar studiul introductiv, tradus în limba română de Conf. dr. Carmen-Maria Bolocan este semnat de Înaltpreasfințitul Simeon Koutsas, Mitropolit de Nea Smyrni. Volumul conține, de asemenea, o bibliografie actualizată și indici.

Despre Calist se știe că a întemeiat o mănăstire în Macedonia de Nord, la Melenic, de unde i s-a tras și supranumele de Melenichiotul, mănăstire ridicată în 1370 la cererea sa, de către Patriarhul Ecumenic Filotei Kokkinos la rangul de stavropighie. Multe din scrierile sale au fost puțin copiate de-a lungul veacurilor, datorită faptului că autorul și Mănăstirea sa au fost destul de izolați de principalii centri duhovnicești ai epocii (Constantinopol și Muntele Athos), dar, poate, și datorită faptului că scrisul său este complex și pe alocuri foarte dificil. El este cunoscut ca autor al unei colecții de 30 de Cuvinte și tratate, colecție numită Mângâierea isihastă, păstrate integral doar în manuscrisul Vaticanus gr. 736 și parțial în alți codici. Dintre acestea a fost asimilat în Filocalie doar scurtul Cuvânt al XXII-lea cu numele de Meșteșugul liniștirii. Calist Angelicoudes este, de asemenea, cunoscut și ca autor al unui tratatÎmpotriva lui Toma d Aquino.    

Volumul de față aduce la lumină pentru prima dată în limba română trei din cele treizeci de tratate, având ca principal subiect lucrarea Duhului Sfânt. Aceste tratate au fost editate și publicate de către Înaltpreasfințitul Simeon Koutsas, în revista Θεολογία(Atena) în 1996-1997, fiind prefațate de un consistent studiu introductiv. Studiul împreună cu textele editate constituiseră mai întâi subiectul unei teze de doctorat susținute la Strasbourg în 1984. Studiul reliefează adevărata valoare a operei acestui autor pe cât de dificil, pe atât de minunat și lansează ipoteza, confirmată de cercetările ulterioare ale lui Antonio Rigo, că Angelicoudes este de asemenea autorul real și al Capetelor din Filocalie puse sub numele lui Calist Patriarhul și Calist Catafyghiotul. 

Cartea va putea fi achiționată din rețeaua de librării Doxologia, dar și comandată on-line de pe site-ul  magazin.mmb.ro

Fragmente din volum:

“Dragostea este semnul ucenicilor lui Hristos și cel care o îmbrățișează, prin credința izvorâtă din isihie în contemplarea dumnezeieștii frumuseți, după darul duhovnicesc și după sălășluirea Duhului Sfânt, va agonisi întregul lanț al virtuților și va fi moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Hristos, și va avea neabătută întru el și fără de vicleșug dragostea față de aproapele și va fi pe de-a-ntregul liber față de păcat, lipit numai de Dumnezeu, mai presus de toate, prin lucrarea practică și prin contemplare, sau mai degrabă, va avea în el însuși pe Dumnezeu și el fiind în Dumnezeu. Căci dragostea este darul cel mai mare de la Tatăl dăruit prin Fiul în Duhul Sfânt celor ce Îl caută pe Dumnezeu cum trebuie, cu tot sufletul, cum am spus, adică celor ce se consacră lui Dumnezeu prin asceză și contemplare. „Și le-am făcut cunoscut numele Tău, și-L voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.” (Ioan 17, 26)”

“De aici, din noi adică, este dragostea curată de Dumnezeu, când ne atinge strălucirea dumnezeieștii iluminări. Căci ce este mai vrednic de iubire, spun părinții, decât dumnezeiasca frumusețe, a cărei închipuire sufletul o pătimește în Duh în tainița conștiinței? Când sufletul se desparte cu toată râvna de toate, în afară de Dumnezeu, atunci sufletul nu mai aleargă după nimic altceva decât după Dumnezeu și numai de El se lipește și numai întru El își află bucuria, pacea și îndelunga răbdare, încât sporește din belșug în credință și bunătate, rănit fiind numai de frumusețea aceea negrăită, nestricăcioasă și nevăzută. Și, pătimind acestea, [sufletul] se unește cu Dumnezeu, fiind sub stăpânirea dumnezeieștii iubiri celei mai presus de minte, și, aprins de focul dragostei dumnezeiești, se uimește de dumnezeiasca strălucire și se desfată foarte de frumusețe și se bucură mai presus de fire de mireasma lui Dumnezeu dată de Duhul Sfânt, aruncându-l  într-un extaz negrăit. Și, prin ațintirea de neuitat a ochilor minții [spre Dumnezeu], se umple de cea mai înaltă vedere a lui Dumnezeu și se îndulcește de ea în egală măsură.”

[Sf. Calist Angelicoudes, Cuvântul al XVI-lea, Despre războiul cel înțelegător și despre sfânta isihie care-i urmează]