Sfântul Ilie Tesviteanul – proroc al vieții și al morții
Dacă se întâmplă ca, în vreme de secetă, să ia foc o casă dintr-un sat, groaza cuprinde pe toți vecinii ei, ale căror case se pot aprinde curând.
Dacă se întâmplă ca, în vreme de secetă, să ia foc o casă dintr-un sat, groaza cuprinde pe toți vecinii ei, ale căror case se pot aprinde curând. Casa lui Israel, vai, strălucita casă a lui David de odinioară, atrăsese asupra ei mania grozavă a Celui Prea Înalt, din cauza idolatriei ce subjugase familia regală, mai ales a celei din Samaria, după dezbinarea regatului, unde Ahab regele își avea scaunul. Și, din pricina acestei Case deșănțate, pericolul mâniei dumnezeiești plutea peste toată lumea. Dacă în casa vecină, în Casa lui Iuda, ce-și avea reședința în Ierusalim, Legea lui Moise începea să se reașeze încetul cu încetul, în popor, apoi în regatul din nord, cel al lui Israel, cu fiecare domnie se întărea idolatria. Ce triste cuvinte încheie istorisirea vieții aproape a fiecărui rege din Israel: „Omri a săvârșit fapte rele înaintea ochilor Domnului și a fost mai nelegiuit decât toți cei dinaintea lui. El a umblat cu totul pe căile lui Ieroboam, fiul lui Nabat și întru fărădelegile cu care acesta a dus pe Israel la păcat, mâniind pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu idolii lor“ (III Regi 16, 25-26)! Ca o adevărată avalanșă creștea răul în regatul lui Israel cu fiecare conducător ce lua în stăpânire tronul. Despre urmașul lui Omri la domnie se păstrează în istoria biblică aceleași cuvinte: „Și a săvârșit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toți cei care au fost înaintea lui“ (III Regi 16, 30). Și istoria continuă arătând cauza decăderii lui: „Căci nu i-a fost deajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci, dacă și-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal și să i se închine. Și a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria“ (vers. 31-32). Și mai mult, pentru plăcerea soției sale, dar și căzând în plasa planurilor ei idolatre, a introdus un nou cult închinat zeiței Astartea, mâniind prin aceasta și mai mult pe Domnul. Și, ca să verse cupa mâniei lui Dumnezeu, a permis și rezidirea Ierihonului blestemat de Iosua, fiul lui Navi (Iosua 6, 25-26). Ce nelegiuire în Israel! Capiștea lui Baal era înconjurată de 450 de sacrificatori, cărora nelegiuitul Ahab le aducea jertfe bogate împletite cu gesturi desfrânate, specifice cultului idolatru al lui Baal. Alți 400 de mercenari ai idolatriei fuseseră unși pentru stâlpul Astartei, cei care mai păstrau credința în adevăratul Dumnezeu fiind sacrificați până la unul. Părea că pierise de tot nădejdea lui Israel sub această întunecoasă conducere, deși nimeni nu știa că mai-marele curții lui Ahab, Obadia, de altfel credincios lui Dumnezeu în taină, ascunsese și hrănea cincizeci de proroci ai Domnului într-o peșteră și cincizeci în alta, care scăpaseră cu viață din mâna Izabelei (III Regi
18, 4).
De câte ori în istoria lumii nu s-a întâmplat ca decăderea spirituală a oamenilor să atingă o atât de josnică stare încât Dumnezeu să fie nevoit a interveni printr-o unealtă salvatoare, printr-un om sau o idee, printr-o mișcare de renaștere spirituală care să reașeze lumea! Însăși Întruparea Domnului a fost, prin excelență, arătarea sublimă a Proniei Dumnezeiești pentru mântuirea Umanității ce zăcea în cel rău. În vremea Vechiului Testament, trimișii Proniei cerești erau prorocii. Și cum în vremea lui Ahab decăderea spirituală cunoscuse cea mai de jos treaptă, așa cum ne arată Scriptura, Dumnezeu trimite pe cel mai mare proroc al Legământului Vechi, pe Ilie Tesviteanul, ca o flacără orbitoare ce avea să lumineze deodată toată jumătatea de nord a Canaanului.
De nenumărate ori am citit istoria frumoasă a acestui proroc al pustiului. Dar ceea ce te pune în uimire este că, în timp ce ceilalți proroci se aflau mereu în mod firesc lângă popoarele lor și sufereau, mergând împreună cu ele, pe Sfântul Ilie îl aflăm apărând pentru un moment într-un loc, în momentul următor fiind în alt loc departe. Iată ce-i zice Obadia: „Nu este popor și împărăție la care să nu fi trimis domnul meu (Ahab, n.n.) ca să te caute“ (III Regi 18, 10). Iar dacă acesta avea să trimită slugi să-l prindă, „Duhul Domnului are să te ducă cine știe unde“, i se confesează temătorul de Dumnezeu Obadia. Însuși cuvântul cu care se prezenta prorocul în fața cuiva respira a taină: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu...“ (III Regi 17, 1). Proroc al munților, era când în povârnișurile prăpăstioase ale Cheritului, în fața Iordanului, când pe vârfurile împădurite ale Carmelului, ori în Sarepta Sidonului, pe malurile Mediteranei. Iată-l în îndepărtatul Horeb, ori alergând înaintea carului lui Ahab, din muntele Carmel până la Izreel, cu mijlocul încins și sub mâna Domnului, cu iuțime uimitoare ca o căprioară din munți. Dar, vai, viața Sfântului Ilie a fost mereu urmărită de ochiul sticlos al morții. „Adevărat vă spun vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa“, avea să exclame cu tristețe Mântuitorul celor din Nazaret, aducându-le în atenție chipul peregrin al lui Ilie, care a fost hrănit de o străină din Sidon, sau chipul lui Elisei, care n-a aflat credință la leproșii din Israel cât într-unul sirian (vezi textul evangheliei Utreniei și Liturghiei din 20 iulie, de la Luca 4, 22-30).
Trecuseră peste 800 de ani de când trăise Sfântul Proroc Ilie și-n ochii evreilor de-acum el era o figură emblematică. În aceeași pustie a Iordanului apăru Sfântul Ioan în duhul și-n puterea lui Ilie. Îmbrăcat cu aceeași mantie și purtând același glas de tunet chemător la restaurare sufletească prin pocăință. Mântuitorul Însuși era confundat cu Ilie, despre care știau evreii că trebuia să vină, înălțarea lui la cer fiind prototip al Înălțării Mântuitorului, Prorocul prorocilor. Dar dacă am pomenit de văduva din Sarepta Sidonului, amintită de Mântuitorul în textul evangheliei zilei de 20 iulie, oare, nu cumva întâlnirea dintre măritul Ilie și femeia din Sarepta era o preînchipuire a altei întâlniri de peste veacuri între unul mai mare decât Ilie, Hristos Domnul, Cel Care, venind în hotarele Tirului și ale Sidonului, întâlnește canaaneanca, căreia-i binecuvântează credința și-i vindecă fiica (Mt 15, 22-28)?
După o tradiție iudaică, se zice că fiul văduvei din Sarepta Sidonului a devenit și el un ucenic al lui Ilie, de la care a învățat că Dumnezeu pedepsește pe cel ce păcătuiește, dar că-I pare și rău de suferința oamenilor. Poate că foamea de la albia secată a Cheritului, ori cererea ultimei fărâme de pâine din mâna unei văduve sărăcite de foamete vor fi fost încercări de sus, ca prorocul să-și îndrepte mai din vreme ochii spre cer și să ceară iertarea lui Israel și slobozirea ploilor. Că pe acestea îndurarea lui Dumnezeu le pregătise mai demult, neputând suferi atât de mult, cum putuse Ilie, trei ani și jumătate, înfometarea atâtor oameni. Numai că-Și
supuse forța inimii lui Ilie Tesviteanul. Și aceasta înțelegând-o prorocul mai târziu, pe ucenicul său din Sarepta l-a învățat dreptatea, dar și mila Domnului. Iar mai târziu, când acest ucenic avea să ajungă primul proroc al lumii păgâne, trimis fiind de Dumnezeu la Ninive să-i vestească pieirea, Iona, căci așa-i era numele, gândind că-I va părea rău Domnului de ce hotărâse, plăti neascultarea cu trei zile de temniță în adâncurile mării (vezi pe larg în Sfânta Scriptură, în cartea lui Iona).
Cititorule, un popas duhovnicesc cu Sfântul Ilie înseamnă desfătare și adânc de taine. O, dacă am putea pătrunde imnologia liturgică a zilei de 20 iulie, ca să ne putem înțelepți și folosi de strategia Sfântului Ilie din fața Tronului Domnului, cum minunat cântă o stihiră a Utreniei: „În căruță de foc urcându-te, te-ai mutat în latura cea luminoasă, o Ilie Tesvitene! Și pe prorocii cei de rușine i-ai rușinat. Cel ce ai legat cerul cu cuvântul, asemenea dezleagă și greșelile noastre cu rugăciunile tale cele către Domnul și mântuiește sufletele noastre“!
Cu adevărat, minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, pe care i-a slăvit cu nespusă putere.
Sfânta Anastasia Vindecătoarea dezleagă o tânără de farmecele pe care i le făcuse fostul logodnic
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro