Paraclisul Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinam și să cădem la Însusi Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul și s-au arătat nouă. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule.
Pe văzătorul tainelor celor negrăite și pe Prorocul cel plin de râvnă al Dumnezeului Celui viu lăudându-l, să strigăm din adâncul sufletului: Ilie, cel cu nume mare, cu rugăciunile tale izbăvește-ne de nevoi și primejdii de tot felul, de toată vătămarea și stricăciunea, pe noi cei ce alergăm la acoperământul tău, văzătorule de Dumnezeu. (de două ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că, de n-ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi ce este viclean înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi să biruieşti când Te vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi bucuria mântuirii Tale şi cu duh povăţuitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necinstitori la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, aş fi dat: arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit, inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu va defăima. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Canonul
Glasul al 8-lea
(având acrostih în grecește: Dă-mi, fericite Ilie, har dumnezeiesc)
Alcătuire a lui Iosif.
Cântarea 1
Irmos: Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Sufletul meu cel mort înviază-l, ca pe fiul văduvei, și luminează-mă, fericite, cu dumnezeiești virtuți; către viață călăuzește-mă și desfătării celei veșnice arată-mă părtaș, împreună cu tine, pe mine cel ce m-am lăsat pradă plăcerilor.
Când te-ai născut tu, zărit-a părintele tău o minune preamare cu adevărat, că te-a văzut hrănit cu foc și înfășat într-o flacără, fericite. De aceea, cu rugăciunile tale, izbăvește-mă de focul cel veșnic.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Sporind întru poruncile Dumnezeului tău, cu râvnă ai râvnit pururea Domnului, cel ce ești cu adevărat fericit; de aceea, întărește-mă să fac voia lui Dumnezeu, plin de râvnă dumnezeiască, pentru ca, mântuit fiind, să te cinstesc pe tine.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu Cel mai presus de ființă S-a întrupat din tine, preanevinovată, și pentru noi S-a arătat om ca noi. Pe Acesta, Preacurată, cu osârdie roagă-L pentru mine, cel ce am păcătuit mai mult decât toți oamenii, ca să mă mântuiesc și să mă izbăvesc de osândă.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.
Pe preoții rușinii, ca pe niște vrăjmași, i-ai ucis, slăvite Prorocule, aprins fiind de râvnă pentru Dumnezeu. Pentru aceasta strig ție: De faptele rușinii și de focul cel veșnic izbăvește-mă.
Pe tine te pun înainte rugător preamare către Dumnezeu, ca cel ce poți, fericite, să mă mântuiești de tot răul. Pleacă-te către smerita mea rugăciune și nu mă trece cu vederea pe mine cel ce mă rog ție.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Dumnezeu, plinitorul a toate, te-a mărit pe tine, odinioară, slăvite Ilie, printr-o pasăre hrănindu-te, Prorocule. Pe Acesta roagă-L, să mă facă părtaș desfătării celei veșnice și luminii celei ce va să fie.
Și acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.
Ușă nepătrunsă ce duci către Dumnezeu, Fecioară, ușile pocăinței deschide-mi-le, rogu-mă, curățind întinăciunea păcatelor mele cu ploaia milei tale, de Dumnezeu dăruită.
Stihiri:
Stinge, slăvite Prorocule, Ilie Tesvitene, cărbunii cei aprinși ai patimilor noastre, cu puterea rugăciunii tale, de Dumnezeu înțelepțite.
Caută cu milostivire, prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Cântarea a 4-a
Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat; pentru aceasta cu Prorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Înduplecat-a Dumnezeu râvna ta cea de foc și la o femeie văduvă te-a trimis să o hrănești, Ilie, cel ce mai înainte, prin amenințarea unei femei, fusesei surghiunit, dumnezeiescule. De aceea, te rog, sufletul meu cel flămând hrănește-l cu dumnezeiești daruri.
Norii cumpliți ai păcatelor mă acoperă, furtunile vieții mă înviforează și suflă cu putere împotriva sufletului meu vânturile răutății. Prorocule de Dumnezeu grăitor, fii mie cârmaci, îndreptându-mă spre limanul mântuirii.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Tărie sufletului, tărie trupului dăruiește-mi, fericite Ilie, făcând rugăciune către Domnul slavei, Cel ce bolile tuturor le alungă, și mă călăuzește ca să trec nevătămat de smintelile vieții, că pe tine te pun înainte bun ocrotitor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Împreună cu toate puterile cerești, împreună cu toți Prorocii și Mucenicii, cu Apostolii și Cuvioșii, roagă-te, Stăpână preanevinovată, ca să dobândesc mântuirea eu, cel ce mult am păcătuit, și să mă izbăvesc de osânda cea viitoare.
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
Nori dătători de ploaie ai adus, aprins fiind de râvna credinței. Dar, rogu-mă ție, Ilie, cu sfințita ta mijlocire, sufletul meu, ce se topește de văpaia poftelor, cu dumnezeiască ploaie adapă-l și mă mântuiește.
Preot arătându-te, preafericite, i-ai jertfit cu mâinile tale, cele neatinse de spurcăciuni, pe preoții ce lucrau cele de ocară; deci, rogu-mă ție, Prorocule, păzește-mă nevătămat de tot păcatul cel de ocară.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Lucruri minunate ai săvârșit prin credință, Prorocule, aprinzând jertfele cu sfintele rugăciuni. De aceea, neîncetat mă rog ție: Aprinde în inima mea sfânta dragoste care mistuie patimile mele cele materialnice.
Și acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.
Ca o ploaie S-a pogorât întru tine Cuvântul Cel mai presus de ființă. Pe Acesta roagă-L, Fecioară, să-mi reverse acum picături curate de umilință, care spală toată întinăciunea relelor mele celor nenumărate, Preacurată.
Cântarea a 6-a
Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă, căci către Tine am strigat și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
Milostiv fii mie, Mântuitorule, celui ce mult Ți-am greșit nebunește, și izbăvește-mă de osânda cea de acolo, având rugători către Tine pe marele Ilie și pe neprihănita Ta Maică.
Ca un săditor al curăției, păzește-mă pe mine cu sufletul curat; ca un râvnitor, Ilie, umple cugetul meu de dumnezeiască râvnă, ca să îndepărtez năvălirile răutății.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Postind, ai săvârșit cale de patruzeci de zile, doar o dată mâncând, cu ajutor dumnezeiesc. De aceea te rog, purtătorule de Dumnezeu, întărește-mă spre a mă înfrâna de la toată fărădelegea.
Și acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.
Ușa lui Dumnezeu, deschide smeritului meu suflet sfintele intrări prin care mărturisindu-mă voi pătrunde, și dezlegare de rele voi lua, Născătoare de Dumnezeu.
Stihiri
Stinge, slăvite Prorocule, Ilie Tesvitene, cărbunii cei aprinși ai patimilor noastre, cu puterea rugăciunii tale, de Dumnezeu înțelepțite.
Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netălcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.
Condacul
glasul al 2-lea
Prorocule al lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, de primejdiile vieții cele de tot felul, de felurite boli și de tot necazul ce vine de la vrăjmași izbăvește, cu rugăciunile tale cele fierbinți, pe cei ce cu dragoste pururea te laudă și te cinstesc, și cu dumnezeieștile străluciri luminează sufletele noastre.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Glasul al 2-lea
Pentru rugăciunile Prorocului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Același glas:
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Stihira
Glasul al 6-lea
Podobie: Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!
Prorocule de Dumnezeu înțelepțite, cel ce ești slobod de patimi, îngere pământesc și omule ceresc, pe tine te rog, râvnitorule, grăbește și izbăvește viața noastră de sminteli și de primejdii, de tot necazul și de vrăjmașii cei nelegiuiți, cu rugăciunile tale; alungă toată boala și cere pentru noi iertare de greșeli, Ilie, văzătorule de Dumnezeu, ocrotitorule și tămăduitorule al credincioșilor, și mântuiește-ne de cumplita osândă a iadului.
Doamne, miluiește (de 12 ori)
Cântarea a 7-a
Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat, oarecând, în Babilon. Pentru aceasta tinerii în cuptor, cu bucurie săltând ca într-o grădină verde, au cântat: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.
De poporul cel pierdut milostivindu-te, din râvnă pentru credință, cu sfinte rugăciuni, foc ai pogorât, slăvite, spre arderea sfintei jertfe; de aceea, te rog, de văpaia cea veșnică izbăvește-mă și mă mântuiește.
Învrednicitu-te-ai a vedea în Muntele Tabor fața lui Dumnezeu, pe Care roagă-L, Prorocule, să treacă cu vederea păcatele mele și în ziua judecății, cu suflet neosândit, să văd a Lui față.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Pe calea vieții mergând, multe rătăciri întâmpin. Bunul meu ocrotitor, călăuzește-mă cu a ta ocârmuire; întărește-mă, Ilie, pe mine cel ce mă clatin cu mintea și mă plec plăcerilor trupului.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Te laud, prealăudată, și măresc, de Dumnezeu dăruită, a ta curată naștere. Ajută-mi mie, celui înviforat de valurile vieții, și dă smeritului meu suflet umilința cea care curăță întinăciunile.
Cântarea a 8-a
Irmos: De șapte ori cuptorul, chinuitorul haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia izbăviți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Vas care încape dumnezeiescul Duh te-am cunoscut pe tine, Ilie, îngere pământesc, cel ce sufli foc de râvnă dumnezeiască, cel ce alungi păgânătatea și mustri împărați, cel ce ungi profeți și îi tai cu sabia pe preoții rușinii; pentru aceasta strigăm ție: De rușinea ce va să fie izbăvește-ne.
Un car de foc te-a luat de pe pământ pe tine cel aprins de râvna cea dumnezeiască, Ilie, de Dumnezeu insuflate. De aceea, te rog, în carul virtuților tale, ridică mintea mea din toate relele de pe pământ și fă rugăciune către Dumnezeul și Împăratul tuturor ca să ajung la moștenirea cea cerească.
Cu viu cuvânt ai închis cerul ce dă ploaie. Acum, cu al tău cuvânt duhovnicesc, deschide-mi, Sfinte, rogu-mă, ușile pocăinței, trimițând sufletului meu ploile umilinței, și mă mântuiește pe mine cel ce strig: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Cinstind Treimea cea de o putere, de o ființă și de un tron, într-o singură Dumnezeire slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Raza cea neapusă, Puterea împreună-ocârmuitoare, și cântăm într-un glas: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați întru toți vecii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Emanuil, Dătătorul legii dreptei credințe și Învățătorul pocăinței, din tine născându-Se a răsărit. Pe Acesta acum roagă-L, Preasfântă Stăpână, să-mi deschidă ușile dreptății și să mă mântuiască pe mine cel ce strig: Preoți, binecuvântați, popoare, preamălțați pe Hristos în veci.
Cântarea a 9-a
Irmos: Înfricoșatu-s-a de aceasta...
A vedea în adiere preasubțire pe Dumnezeu, a vedea pe Cel Puternic te-ai învrednicit, slăvite, subțiindu-ți mai întâi trupul prin viețuire pustnicească. De aceea te rog, cu rugăciunile tale, subțiază grosimea minții mele luminând-o cu razele cele dumnezeiești ale pocăinței.
Precum odinioară ai trecut Iordanul, despărțindu-l cu cojocul, preafericite, așa și șuvoaiele păcatelor mele cele grele usucă-le, trimițând sufletului meu în fiecare zi ploi de lacrimi pricinuitoare mie de iertare și bucurie, Prorocule de Dumnezeu grăitor.
De smintelile vieții cele de tot felul, de tot necazul venit de la vrăjmașii cei nelegiuiți, de boală trupească și de rătăcire sufletească, Prorocule slăvite, strig ție, ca unui bun ocrotitor al meu, cu rugăciunile tale, de acestea izbăvește-mă și de a gheenei veșnică osândă.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Fost-ai răpit la cer, Ilie slăvite, lăsându-i lui Elisei al Duhului har îndoit, pe care ți l-a cerut. Împreună cu acesta cere neîncetat biruința din cer asupra patimilor, pentru cei ce te laudă și prăznuiesc cu dragoste și cu bucurie multă pomenirea ta.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Glasurile robilor tăi, ca o bună, nu le trece cu vederea, Stăpână preanevinovată, ci cu osârdie roagă-L pe Făcătorul a toate să dăruiască celor binecredincioși iertare și tărie sufletească, împărtășirea și strălucirea dumnezeieștii Împărății.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Megalinariile
Veniți, în cântări să cinstim pe cel înflăcărat și râvnitor, care a fost răpit în car de pe pământ, pe înaintemergătorul celei de a doua veniri a lui Hristos, pe Ilie Tesviteanul.
Harul tămăduirilor primindu-l de la Dumnezeu, Ilie, vindeci patimi grele; de aceea, pe cei ce te cheamă cu credință vindecă-i de patimile sufletului și ale trupului.
Toate oștirile îngerilor, Înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli și toți Sfinții, cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Troparul
Glasul al 2-lea
Înger în trup, temeiul Prorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei har, alungă bolile și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta, și celor ce-l cinstesc îl izvorăște tămăduiri.
Stihira
Glasul al 2-lea
Podobie: Când de pe lemn...
Veniți, mulțimea ortodocșilor, să aducem, în psalmi, cântare cu adevărat armonioasă, și pe propovăduitorul lui Hristos să-L lăudăm, pe omul cel ceresc, pe dumnezeiescul Ilie; și să strigăm către el zicând: Pe toți cei ce săvârșesc cu credință sfântă pomenirea ta, cu rugăciunile tale, izbăvește-i de năpăstile cele de tot felul.
Glasul al 8-lea
Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi de toată nevoia și necazul.
Glasul al 2-lea
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.