Sfântul Ioan Evanghelistul serbat la Mănăstirea Vlădiceni
Pelerinii au participat marţi, 8 mai 2018, în număr mare la hramul Bisericii „Sfântul Ioan Evanghelistul“ a Mănăstirii Vlădiceni din apropierea Iaşului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.
Ziua de pomenire a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul (8 mai) a fost prilej de comuniune în rugăciune la Mănăstirea Vlădiceni de lângă Iaşi. Locaşul de închinare al aşezării monahale şi-a cinstit ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Sfânta Liturghie a fost urmată de rostirea unei ectenii pentru sănătatea obştii de la Vlădiceni şi de citirea mai multor rugăciuni de dezlegare de către PS Calinic Botoşăneanul. Părintele lector doctor Cătălin Vatamanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a amintit că în timpul lui Alexandru cel Bun, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a poposit în Poiana Vlădicii de la Vlădiceni, în călătoria sa spre Cetatea de Scaun. De asemenea, a remarcat că Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel care L-a urmat pe Hristos la o vârstă fragedă. Pr Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului 3 Iaşi, a accentuat că Mântuitorul Hristos, propovăduit de Evanghelia Sfântului Ioan, „este Capul Bisericii, iar adevărul este numai în Iisus“. A urmat cuvântul arhimandritului Hariton Negrea care a relatat câte o întâmplare minunată din viaţa Sfântului Ioan Evanghelistul şi din cea a Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare, pomenit tot pe 8 mai. De asemenea, a menţionat cât de importantă este citirea Filocaliei, aducând în atenţie un citat de la părintele Dumitru Stăniloae care a spus că „tradiţia Bisericii a fost ţinută de inimile oamenilor“. Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul i-a îndemnat pe oameni să citească mereu Sfânta Scriptură, întrucât cuprinde texte de o frumuseţe rar întâlnită. Ierarhul şi-a exprimat apoi bucuria pentru că a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vlădiceni şi i-a felicitat pe toţi cei prezenţi. Un cuvânt de apreciere a fost îndreptat de Preasfinţia Sa către grupul psaltic al tinerilor teologi dirijat de către Dragoş Chelariu.