Lucrarea subliniază diversitatea de expresie a Tainei Sfântului Maslu în toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume. Intenţia principală a autorului a fost de a scoate în evidenţă faptul că viaţa sacramentală a Bisericii Ortodoxe nu este o colecţie de ritualuri „magice“ sau „mecanice“, ci şi o celebrare doxologică a vieţii noastre în comuniune cu Domnul Iisus Hristos. În aceste pagini sunt unite theoria cu praxisul pentru o mai bună înţelegere a Tainei Vindecării ca „semn exterior instituit de Hristos la care a fost adăugată o făgăduinţă divină a harului cu scopul de a sprijini şi confirma credinţa cuiva în această făgăduinţă“.

Cartea abordează aproape fiecare aspect al Sfintei Taine a vindecării, îndeosebi manifestarea sa istorică şi liturgică din veacul Sfinţilor Apostoli până în zilele noastre.

În această perioadă când se manifestă o preocupare faţă de reînnoirea spirituală  a poporului creştin, care trăieşte într-o lume atât de diferită de cea a sfinţilor vechii Biserici, se acordă o mai mare atenţie locului central pe care Sfânta Împărtăşanie trebuie să îl ocupe în viaţa noastră. Autorul evidenţiază conexiunile  istorice şi liturgice ale slujbei Sfântului Maslu cu Sfânta Euharistie, ungerea la Sfântul Botez şi Sfânta Mirungere, rânduiala binecuvântării pâinilor de la litie, Sfânta Pocăinţă.

De asemenea arată, cu fidelitate faţă de Sfânta Tradiţie, semnificaţia untdelemnului sfinţit în viaţă Bisericii, confruntând anumite interpretări greşite, pe care, pe bună dreptate, le numeşte „diminuări“ ale vieţii noastre liturgice şi sacramentale. Cu alte cuvinte, unii ar putea să creadă că singurul lucru care contează cu adevărat în cadrul Tainei este ungerea cu undelemnul sfinţit. O astfel de reducţie a Tainei la elementul untdelemnului în dauna Liturghiei, în dauna actului şi a faptului închinării distorsionează chiar semnificaţia Tainei. Slujba modernă pune în mod evident accentul pe rugăciunea pentru, pe ungerea cu şi pe primitor mai degrabă decât pe sfinţirea untdelemnului. Majoritatea textelor se referă la vindecarea bolnavilor şi iertarea penitentului, iar referinţele din afara rugăciunilor principale la actul sfinţirii untdelemnului sunt foarte puţine deşi există multe referinţe sau aluzii la untdelemnul sfinţit.

Sfântul Maslu, ca toate celelalte Taine, şi cultul Bisericii, în general, „constituie modul principal şi fundamental prin care persoanele credincioase îşi însuşesc harul mântuitor al lui Dumnezeu şi sunt părtaşe la viaţa şi credinţa comunităţii bisericeşti. Scopul central al Tainei Sfântului Maslu îl reprezintă vindecarea ca întoarcere a persoanei umane la  deplinătatea şi sfinţenia întru Hristos“.

Untdelemnul este un semn vizibil şi fizic care transmite într-un anumit grad ceea ce Domnul înfăptuieşte, ca răspuns la „rugăciunea credinţei“: alinare, înviorare, comunicare prin intermediul unei relaţii, comuniune, vindecare şi, mai presus de toate, mântuire.

Sfântul Iacov consideră prezenţa preoţilor, ca reprezentanţi ai întregii comunităţi, drept un răspuns la excluderea fizică şi involuntară a celor bolnavi din adunarea eclezială. Învăţătura lui este menită să sublinieze încorporarea persoanei bolnave în Trupul lui Hristos. Acest concept al încorporării şi integrării ca mădular al Trupului va deveni un factor major în dezvoltarea slujbei Sfântului Maslu.

Vă invităm să lecturaţi această carte în speranţa că va produce, aşa cum se petrece şi la Taina Sfântului Maslu, o transformare din stricăciunea vieţii din această lume întru viaţa veşnică.