De-a lungul anilor, m-am convins de un adevăr pe care-l consider ca fiind o constantă existențială, un fel de a fi, de care sunt sigur că nu mă voi despărți niciodată. Această axiomă trăită pe deplin este bucuria de a descoperi mereu și mereu alte scrieri teologice, care și ele, la rândul lor,  sunt încărcate de bucuria prezenței dumnezeiești, iubitoare și îndrumătoare, pe care o simt și o consimt ca spațiu central, aș spune definitoriu, al vieții de zi cu zi. Credeam că teologia poate, ca orice activitate a noastră, să fie determinată de un început, o apoteoză și un final. Așa se întâmplă cu toate celelalte științe, fie ele mai mult sau mai puțin exacte, căci pentru mine dorința de cunoaștere, de cercetare și de descoperire poate să fie exactă doar în măsura în care bunul Dumnezeu ne îngăduie să nu transformăm hărnicia și setea de adevăr în aroganță și deșertăciune. Teologia este altceva, nu în sensul consacrat de Toma de Aquino, al unui vârf de piramidă ce privește trufaș către tot ceea ce noi putem să percepem și să înțelegem cu sufletul și cu inima. Sensul teologiei este, repet, axioma bucuriei smerite, primite ca dar al Domnului prin care ne introducem în universul nemărginit, dar generos al existenței noastre, al „iubirii de frumos”.   

Această bucurie am retrăit-o descoperind cartea „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc, Reflecții asupra teologiei Sfântului Filocaliei”, scrisă de Pr. Prof. dr. Ioan Teșu și Pr. Lect. Univ. dr. Cristian Barnea, apărută în Colecția Dumitru Stăniloae a editurii Doxologia. Cartea este o antologie de studii pe care cei doi cunoscuți dogmatiști ieșeni le-au scris și publicat în diverse reviste teologice în ultimii ani. De la bun început trebuie menționat acest adevăr pe care-l susțin neîncetat că teologia ortodoxă are capacitatea de a se remodela și de a se reactualiza necontenit, contrazicând prin fapte și argumente dovedite în scris critica des repetată în anumite cercuri a unei așa-numite cantonării a ortodoxiei într-un format tradiționalist imuabil și incapabil de a se moderniza. Am găsit în textele din această carte o nouă formă de exegeză asupra teologiei lui Stăniloae. După 1990 opinia publică din România descoperea cu uimire un teolog ortodox român care era deja de mult timp prezent și comentat de către teologi apuseni de mare prestigiu. Atunci, exegeza asupra operei lui Stăniloae era mai mult de prezentare și de cunoaștere, în contextul în care teologia își găsea, sau regăsea, locul în universul intelectual românesc. A urmat apoi perioada în care teologilor români, nu neapărat doar ortodocși, li se cerea în mediul universitar apusean prezentarea operei și descifrarea teologiei autorului Filocaliei românești. Acum, așa cum reiese și din textele publicate în volumul despre care discutăm, opera lui Stăniloae este analizată în legătură cu marile provocări ale teologiei contemporane, metodica, stilul și tematica fiind fundamental diferite de ceea se ce scria în legătură cu acest subiect cu două decenii în urmă. Un exemplu foarte interesant în acest sens este accentul pus de Părintele Profesor dr. Ioan Teșu asupra felului cum Părintele Stăniloae își organiza modul în care lucra. Observația găsită aici este istoric exactă, dar și semnificativă. Traducătorul Filocaliei era disciplinat, ordonat și coerent în ceea ce făcea și cum acționa. Dar omul de știință nu era un fanatic al disciplinei interioare, un fanatic al ordinii ca stare de sine stătătoare, ci un om mai înainte de orice credincios, pătruns de rugăciune și duhovnic generos în raport cu cei pe care-i însoțea spiritual. Era disciplinat pentru a face față provocărilor. În acest context disciplina, ordinea organizatorică exactă, nu era un reflex egoist și lipsit de empatie față de cei care erau în imediata sa apropiere, ci era dorința de a se pune în folosul umanității prin traduceri din Sfinții părinți și scrieri teologice pe care le considera indispensabile formării spirituale a celor care se simțeau atrași către Hristos. Dorința de disciplină și de ordine existențială, termeni uneori greu de discutat astăzi, capătă aici un sens umanist și creștin. Iubirea pentru semeni se împletește cu credința în Dumnezeu, totul într-o formulă consistentă și eficace organizatoric, ceea ce ne este de mare folos în acest timp al unor provocări multiple. Studiile Părintelui Profesor dr. Ioan Teșu sunt interesante din perspectiva, nouă încă, a canonizării Părintelui Stăniloae. Opera acestuia este și o pledoarie pentru rugăciunea personală, care devine acum chemarea unui sfânt al Bisericii adresată fiecăruia de a fi și neobosit și neîncetat stăruitor în rugăciune. Un teolog, a cărui importanță nu mai este necesar a fi dovedită, un sfânt, invită prin argumente teologice și patristice la rugăciune. Evlavia este argumentată prin Revelație, fiind descrisă ca dorință  divină prin care ne lucrăm mântuirea. Cred că aici descoperim forța apologetică oferită de opera unui teolog care depășește cadrul științei și chiar al trăirii, recomandându-ne rugăciunea cu forța și sinceritatea unui sfânt, ales să ne fie sfătuitor și exemplu prin lucrarea Sfântului Duh. 

La pagina 129, este redat ceea ce Sfântul Mărturisitor Arsenie de la Prislop i-a spus Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: „Părinte Profesor, eu am făcut coperta, rămâne ca Sfinția Voastră să adăugați conținutul“. Am fost de față la începutul anilor ´90, când Părintele Galeriu și fiul acestuia, Rodion, care deschisese o editură ce se numea „Harisma”, i-au propus bunicului meu reeditarea Filocaliei, cei doi întrebându-l care ar problemele editoriale de care trebuie să țină seama. Părintele Stăniloae, chiar dacă și-a dorit anumite înnoiri legate de prefețe și corecturi asupra unor termeni teologici, a cerut păstrarea copertei din prima ediție. Îmi amintesc cum părintele Galeriu i-a dat perfectă dreptate bunicului meu, spunând că toate dorințele sale sunt juste și că și el ar fi procedat la fel. Împreună cu mama, Lidia Stăniloae, am considerat dorințele bunicului meu ca absolut normative. Reeditările Filocaliei au respectat acest binom, copertă și conținut, ca fiind un adevăr istoric fără echivoc, ce reprezintă începutul acestei opere teologice fundamentale, și care este legat de cele două personalități al ortodoxiei românești. Mai mult, când am aflat că un alt autor încerca să folosească coperta desenată de Părintele Arsenie de la Prislop pentru o lucrarea personală, fără nicio legătură cu Filocalia ne-am împotrivit acestui fapt, fiind nevoiți să apelăm în acest sens la sprijin juridic. Citatul pe care Părintele Profesor Teșu l-a integrat în textul său are o valoare istorică fundamentală și trebuie să fie cunoscut. Din fericire, astăzi nu pot să-mi imaginez că cineva s-ar gândi să folosească, pentru o altă carte, coperta filocalică a Sfântului Arsenie de la Prislop . 

Textele Părintelui Lector Univ. dr. Cristian Barnea se preocupă, între altele, de o altă temă majoră, dar și de suflet, a părintelui Stăniloae. Este vorba despre preoție și preoți. „La prima vedere, s-ar putea crede că subiectul este abordat de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae doar din perspectivă dogmatică. Dar, cititorul nu trebuie să fie surprins de acuratețea și realismul pe care pregătirea pentru preoție și slujirea pastorală le reclama în vremea sa, ca și astăzi.” Scrie Părintele Cristian Barnea. Știu cât de mult îi aprecia și îi iubea bunicul meu pe cei care slujeau la Sfântul Altar, ca parte văzută și omenească a teologiei. Chiar dacă el însuși nu și-a asumat responsabilitatea de a fi preot paroh, știind că nu ar fi avut timpul pentru a fi un adevărat preot paroh, el și-a iubit studenții teologi încercând să le ofere cât mai multe posibilități de a înțelege încercările, dar și frumusețea preoției. Părintele Cristian Barnea are dreptate. Este uimitor cât de actuale sunt sfaturile date preoților de către Sfântul Dumitru Stăniloae în urmă cu aproape un secol. 

Am încercat în aceste rânduri doar o prezentare foarte succintă a temelor din opera Părintelui Stăniloae pe care cei doi dogmatiști ieșeni le dezbat pe larg în textele cuprinse în această carte. Cu modestie, dar cu certitudinea de a rosti adevărul, recomand lucrarea de față tuturor celor interesați de opera Sfântului Filocaliei, știind că aceștia vor cunoaște aceeași bucurie sufletească pe care am simțit-o și eu. Această carte întărește certitudinea mea, pe care am afirmat-o deja public, că prin preocuparea și exegeza teologilor ieșeni asupra operei lui Stăniloae, capitala Moldovei este capitala teologică Stăniloae. Orice prezentare de carte este doar o încercare, mai mult sau mai puțin reușită,  de a duce mai departe discuția asupra unei teme. Din acest motiv, urez celor doi autori spor în a duce această temă mai departe. 

Suntem sub iubirea Domnului și ajutorul sfinților.