În anul 1777, la doi ani după sosirea lui Nicodim în Sfântul Munte, Macarie al Corintului veni şi el aici. Se întâlni cu Nicodim şi-i încredinţă sarcina de a corecta şi tipări Filocalia, Everghetinosul şi Cele cu privire la deasa Împărtăşanie. Nicodim a lucrat la aceste cărţi într-o chilie aflată în apropiere de Kareia, capitala Sfântului Munte. Când acestea erau gata spre a fi tipărite, Macarie le-a luat şi s-a dus la Smirna, cu gândul de a strânge fonduri pentru a putea plăti cheltuielile legate de tipărirea cărţilor. A avut succes şi astfel, cele trei cărţi au fost tipărite la Veneţia. Filocalia a apărut în anul 1782, iar celelalte două în anul 1783.

După spusele celor dintâi biografi ai săi, monahii aghioriţi Eftimie şi Onufrie, care-l cunoscuseră personal, Nicodim şi-a adus contribuţia la Filocalie prin frumoasa „Introducere” şi scurtele biografii ale autorilor cuprinşi în lucrare. În „Introducere”, Nicodim pune accentul pe importanţa Filocaliei şi scoate în evidenţă miezul ei, care este practicarea rugăciunii minţii îmbinată cu trezvia lăuntrică (paza minţii). În rugăciunea minţii, cel ce se roagă îşi întoarce mintea în lăuntrul fiinţei sale, în inimă, şi se roagă neîncetat, chemând numele Domnului nostru Iisus Hristos şi rugându-L să-i dăruiască mila Sa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, îndreptându-şi atenţia spre cuvintele acestei rugăciuni, neîngăduindu-i să se identifice cu nimic altceva, nici din afară şi nici din lăuntru.

Cu ajutorul atenţiei (prosoche) sau al trezviei minţii (nepsis), intelectul trebuie păstrat pe cât posibil gol, lipsit de gânduri sau imagini.

Beneficiile acestei rugăciuni sunt curăţirea minţii şi a inimii, unirea dintre ele şi apoi a acestora cu Dumnezeu. Unirea (henosis) cu Dumnezeu se numeşte theosis (îndumnezeire). Este starea în care cel ce se roagă cu această rugăciune devine vas al harului dumnezeiesc şi al iluminării celei de Sus. Această unire este necesară mântuirii, după cum afirma Nicodim. „A fi mântuit(sothenai) şi a fi îndumnezeit (theothenai) este acelaşi lucru, după descoperirile cele ce sunt înţelepciunea între cele ale lui Dumnezeu.”

Acest fel de rugăciune este cunoscut sub numele de „rugăciunea minţii”, „rugăciunea lui Iisus”. Ea poate fi practicată cu multe roade, după afirmaţia lui Nicodim, nu numai de către monahi, ci şi către cei ce vieţuiesc în lume. Dar ea are nevoie de o „călăuzire ştiinţifică”.Filocalia are tocmai menirea de a asigura o astfel de călăuzire. Această carte, afirma Nicodim, este „comoara trezviei lăuntrice, paza minţii, şcoala tainică a rugăciunii minţii, instrumentul unirii cu Dumnezeu”.

Nicodim nu numai că pune accentul pe marea valoare a Filocaliei, dar se şi foloseşte mult de ea. Această carte a devenit piatra de temelie a misticii sale cu caracter practic şi teoretic. Aflăm nenumărate referiri legate de ea, în scrierile sale.

Filocalia a exercitat o influenţă puternică asupra vieţii duhovniceşti, mai întâi în Grecia, iar curând după aceea şi în întreaga lume ortodoxă. A fost retipărită la Atena, în anul 1893, într-o ediţie uşor îmbunătăţită, în două volume, iar mai apoi, între anii 1957 şi 1963, în cinci volume. Impactul ei asupra lumii slave a fost cu totul deosebit.

La 11 ani după tipărirea ei, a apărut şi o versiune a Filocaliei la Moscova, sub titlul Dobrotoliubie. Cel care a tradus-o a fost monahul rus Paisie Velicikovski (17221794), care s-a dus în Sfântul Munte în anul 1746 şi a stat acolo tim p de 17 ani, venind mai apoi în Moldova.

El, dimpreună cu ucenicii săi, este considerat iniţiatorul marii renaşteri duhovniceşti care a avut loc în Rusia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Sfântul Paisie Velicikovski avea sub îngrijirea sa peste o mie de monahi, pe care-i învăţa practicarea rugăciunii minţii. Auzind de marele succes pe care-l avea Sfântul Paisie în legătura cu aceasta, Nicodim a dorit foarte mult să-l întâlnească, pentru a discuta cu el lucruri referitoare la viaţa lăuntrică şi a se folosi de îndelungata experienţă a acestui mare ştiutor întru cele duhovniceşti, care era cu 27 de ani m ai vârstnic decât el. A luat hotărârea de a se duce cu corabia în Moldova, însă aceasta a fost lovită de o puternică furtună la scurtă vreme după plecarea ei din Sfântul Munte, oprindu-se în insula Thassos.

Văzând în toate aceste întâmplări voia lui Dumnezeu, Nicodim a renunţat la ideea de a se mai duce în Moldova şi s-a întors în Sfântul Munte.

Sfântul episcop Ignatie Briancianinov (1807-1867) a pregătit o ediţie îmbunătăţită a versiunii Sfântului Paisie Velicikovski şi a tipărit-o în anul 1857 la Petrograd.

Între anii 1876 şi 1890 a fost tipărită o versiune în limba rusă a Filocaliei. Traducerea ei aparţine episcopului rus Teofan Zăvorâtul (1815-1894), având ajutorul unor monahi din cadrul Mănăstirii Optina şi al Academiei de Teologie din Moscova. Puternica influenţă a Filocaliei exercitată asupra ruşilor se manifestă şi în cartea intitulată Mărturiile sincere ale unui pelerin către părintele său duhovnicesc, carte ce reprezintă unul dintre cele mai frumoase şi mai admirate manuale ale spiritualităţii ortodoxe răsăritene. Această carte a fost scrisă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de un autor necunoscut inspirat de Filocalia, şi a fost tipărită în anul 1884 la Kazan. Trebuie notat faptul că versiunile slavonă şi rusă ale Filocaliei omit unele texte şi cuprind numeroase texte care nu se află în Filocalia originală. În anii din urmă, texte din Filocalia au apărut în limbile română, franceză, engleză, germană şi italiană. Versiunea în limba engleză, în două volume, intitulată Scrieri din Filocalia cu privire la rugăciunea inimii, a fost tipărită în anul 1951, în timp ce volumul al doilea Cei dintâi Părinţi din Filocalie, a apărut în anul 1954.

(Constantin Cavarnos, Sfântul Nicodim Aghioritul, Editura Doxologia, 2011, p 11-15)