Sfântul Paisie Velicikovski, cinstit la Mănăstirea Neamţ
Biserica noastră îl pomeneşte în fiecare an, pe 15 noiembrie, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ.
În această zi, la Mănăstirea Neamş se va oficia Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor din toată Moldova. "La hramul Sfântului Cuvios Paisie se aduna foarte mulți credincioși și părinți de la mănăstirile din jur. Deoarece în ultimii ani Sfântul Cuvios Paisie a devenit din ce în ce mai cunoscut în lumea creștin-ortodoxă, cu bucurie vă putem spune că numărul credincioșilor care vin a crescut simțitor, unii din aceștia venind chiar din Ucraina, pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski. În fiecare an, oficiem Privegherea în ajunul sărbătorii, iar în ziua hramului săvârşim Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie vor sluji părinţi din zona Neamțului, pentru a înălța împreună rugăciuni către Mântuitorul Iisus Hristos, în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski. Faptul că Sfântul Paisie a plecat la cele veșnice în data de 15 noiembrie ne îndeamnă și pe noi să începem cu pioșenie postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Paisie ne îndeamă să facem lucrul acesta, fiindcă el a fost un mare ascet și un mare postitor. Nu ne rămâne decât să îl rugăm pe Sfântul Paisie să ne ajute ca, prin rugăciunile care vor fi făcute, să primească Bunul Dumnezeu jertfa noastră și să luăm cu toții aminte la ceea ce a făcut Sfîntul Paisie, pentru a putea continua viața noastră întru Domnul Iisus Hristos", a spus arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ.