Sfântul Procopie, cinstit la Milişăuţi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sfântul Procopie, cinstit la Milişăuţi

Sfântul Mare Mucenic Procopie a fost serbat miercuri, 8 iulie 2015, de credincioşii Parohiei Milişăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Din soborul slujitorilor au mai făcut parte pr. Petru Lupăştean-Barfă, protoiereul Protopopiatului Rădăuţi, precum şi pr. Paul Isip, protopop al Protopopiatului Gherla (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului). Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Sfântul Procopie“ din Milişăuţi, coordonată de pr. paroh Bogdan Lupăştean. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, IPS Părinte Pimen a amintit că Sfântul Procopie a fost unul dintre sfinţii aleşi ai lui Dumnezeu, iar apoi a făcut referire la virtuţile sfântului şi la chinurile răbdate. Părintele protopop Petru Lupăştean-Barfă a menţionat câteva date legate de locaşul de închinăciune din Milişăuţi, închinat Sfântului Procopie. "În urmă cu 528 de ani, într-o zi de 8 iulie, Sfântul Voivod Ştefan cel Mare a câştigat lupta de la Râmnicu Sărat împotriva lui Basarab al IV-lea cel Tânăr. În timpul luptelor, Sfântul Procopie i s-a arătat slăvitului voievod pe cer, încurajându-i pe oşteni. Atunci Sfântul Ştefan cel Mare a hotărât ca la Milişăuţi să ridice o biserică închinată Sfântului Procopie. Sfântul locaş a fost distrus în timpul Primului Război Mondial", a amintit părintele protopop Petru Lupăştean-Barfă.

Citește despre: