Sfinte Liturghii arhiereşti în Cetatea Băniei
Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paşti, a adunat laolaltă sute de credincioşi în lăcaşurile de închinare din Oltenia. La Catedrala mitropolitană din Craiova, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Prima duminică din Postul Mare, închinată în Biserica Ortodoxă cinstirii Sfintelor icoane, s-a împlinit cu bucurii duhovniceşti şi binecuvântări arhiereşti în mai multe lăcaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei. La Craiova, urmând tradiţiei din fiecare an pentru această perioadă, IPS Părinte a slujit la altarul catedralei chiriarhale.
În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Pastoralei Sfântului Sinod al BOR, IPS Părinte Irineu a explicat principalele temeiuri de cinstire ale sfintelor icoane. „Duminica de astăzi, cea dintâi a Postului Mare, este numită Duminica Ortodoxiei, a adevăratei mărturisiri a lui Dumnezeu, a adevăratei credinţe. În această duminică, Părinţii noştri au rânduit să facem pomenire pentru aşezarea sfintelor icoane în biserici după mulţi ani de prigonire a acestora de împăraţii bizantini şi de lumea secolelor VIII şi IX. Deci, Duminica Ortodoxiei este duminica sfintelor icoane, ele fiind statornicite a fi la loc de cinste în Sfânta noastră Biserică. Prin ele sunt aşezate înaintea ochilor noştri trupeşti, chipurile pline de lumină şi de har ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor. Ele reprezintă aşadar persoane reale, autentice, nu închipuiri sau imaginări ale pictorilor sau ale zugravilor. Iată de pildă că Icoana Mântuitorului Hristos este ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat pentru ochii noştri trupeşti, ca prin mintea şi sufletul nostru să ajungem la imaginea de dincolo de lumea aceasta în Împărăţia Cerurilor. Aşa se face când ne închinăm la icoana Mântuitorului Hristos, trebuie să ne ridicăm cu mintea şi cu sufletul la Cel ce este dincolo de icoană pentru a primi răspuns la rugăciunile noastre. Icoana este şi purtătoare de har pentru că cel reprezentat pe ea sfânt şi binecuvântat este în Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus IPS Părinte.
„Un binecuvântat început de pocăinţă”
În Arhiepiscopia Craiovei, evenimentele liturgice închinate primei săptămâni a Postului Mare au fost încununate prin prezenţa IPS Părinte Mitropolit în mijlocul elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 8 martie şi a marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii, la altarul paraclisului şcolii.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Părinte Irineu i-a îndemnat pe elevii seminarişti să-şi păstreze curăţia interioară pentru a fi întotdeauna vrednici de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. „După ce am săvârşit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Pavecerniţa Mare cu psalmii şi rugăciunile de umilinţă, rugăciunea lui Efrem Sirul, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a Sfântului Grigorie Dialogul şi celelalte slujbe specifice acestei perioade de început a Postului Mare, ca o încununare a acestor osteneli, am săvârşit în această sâmbătă Sfânta Liturghie şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este un binecuvântat început de pocăinţă, de curăţie sufletească, de dobândire a darurilor Sfântului Duh care ne dă tăria să ajungem la Sfânta şi Dumnezeiasca Înviere. Să păstrăm cu multă atenţie mărgăritarul duhovnicesc nepreţuit pe care l-am primit, aşa cum auzim la Sfânta Liturghie:«Primeşte acest Odor şi-L păstrează pe El până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceară de la tine». Aşadar, siliţi-vă să fiţi vrednici de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, căci numai aşa vom birui toate ispitele vieţii acesteia, vom primi Darurile Sale cereşti şi ne vom putea bucura în noaptea sfântă, când Iisus Hristos va dărui înviere sufletelor şi trupurilor noastre”, a încheiat IPS Irineu.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ştefan Bogdan Băcescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Botoşeşti Paia, Protoieria Craiova Nord, iar tânărul teolog Liviu Stănescu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Urdiniţa, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.
Liturghia Darurilor la Paraclisul „Madona Dudu”
Studenţii teologi craioveni au împlinit săptămâna duhovnicească printr-o zi întreagă de ajunare, când o parte din ei s-au împărtăşit la Sfânta Liturghei a Darurilor mai Înainte Sfinţite, săvârşită la Paraclisul mitropolitan „Madona Dudu”, vineri, 7 martie. Slujba euharistică a fost oficiată la ceas de seară, în prezenţa IPS Părinte Mitropolit Irineu. La filnal, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învăţătură spre întărirea sufletească a tinerilor teologi, îndemnându-i să păstreze rânduiala postului şi să pună la zidirea sufletească rugăciunea. (Diac. Ioniţă Apostolache, Diac. Gheorghe Cioiu)