Sfinții Apostoli Petru și Pavel, hramul Mănăstirii Cetățuia: „Rugându-ne Sfinților Apostoli vom dobândi întărirea credinței”

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, hramul Mănăstirii Cetățuia: „Rugându-ne Sfinților Apostoli vom dobândi întărirea credinței”

Miercuri, 29 iunie 2022, Mănăstirea Cetățuia din Iași și-a cinstit ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Numeroși credincioși au urcat dis-de-dimineață colina Cetățuii pentru a sărbătorii împreună cu obștea monahală hramul mănăstirii ieșene. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor alcătuit din stareți, preoți profesori de la Facultatea de Teologie din Iași, precum și slujitori ai Cetățuii.

„Prin cuvântul lor, au încreștinat lumea”

În cuvântul de învățătură, ierarhul a omagiat viața și activitatea Sfinților Apostoli, arătând totodată că cei doi sunt o mărturie a lucrării Duhului Sfânt:

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este legată și de odovania Praznicului Cincizecimii, pentru că această cinstire a sfinților apostoli ne este pusă înainte ca semn și mărturie a lucrării Duhului Sfânt în cei ce îl slăvesc pe Dumnezeu și în cei ce lucrează Cuvântul lui Dumnezeu. Ne este pusă înainte ca semn de întărire a credinței, dar și ca datorie de a-i cunoaște și de a-i cinsti pe cei care, prin cuvântul lor, au încreștinat lumea. Cinstindu-i și cunoscându-i, să avem parte de rugăciunile și ajutorul lor, pentru că toți cei ce îi cinstim pe sfinți și ne îndreptăm cu înțelegere spre ei, primim putere prin rugăciunea lor, pentru că ei înșiși au cunoscut slăbiciunea trupului omenesc, dar și lucrarea lui Dumnezeu unită cu dreapta credință în cei ce îl mărturisesc pe El.  

La sfârșit, părintele arhimandrit Arsenie Hanganu, starețul Mănăstirii Cetățuia, i-a mulțumit Părintelui Episcop-vicar pentru prezența la hramul așezământului monahal, și a adresat în același timp celor prezenți un cuvânt de recunoștință.

Mănăstirea Cetățuia domină culmea de la miazăzi a Iașului

Așezată pe un deal ce domină valea râului Nicolina și de unde se poate vedea o frumoasa panoramă a orașului, Mănăstirea Cetățuia domină culmea de la miazăzi a Iașului. Zidirea mănăstirii a început în anul 1669 și s-a finalizat în 1672, fiind ctitorită de Domnul Gheorghe Duca. Sub raport arhitectural, biserica Mănăstirii Cetățuia, cu hramul „Sf. Ap. Petru și Pavel”, este o copie a Bisericii „Sf. Trei Ierarhi”, ctitoria Domnului Vasile Lupu de la 1639. Pictura de la Cetățuia este o creație artistică deosebită, având ca autori pe Mihai, Gheorghe și Dima din Ianina, alături de pictorii autohtoni care lucraseră la „Trei Ierarhi”. Este ultimul mare ansamblu de pictură murală din Moldova în linia tradițiilor postbizantine.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, misionari ai Bisericii

Sfântul Apostol Petru s-a născut în secolul I în Betsaida Galileei, era fratele Sfântului Apostol Andrei. A fost ales de Mântuitorul a fi pescar de oameni, după o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret. Prin predica ținută în ziua Cincizecimii, a convertit 3000 de oameni la credința în Dumnezeu. Propovăduind în Ierusalim, Samaria, Asia Mică și Babilon, spre finalul vieții, a ajuns la Roma, capitala Imperiului Roman, loc în care a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, a fost elevul învățătorului Gamaliel și, la început, lupta împotriva creștinilor. Participând la uciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan, i s-a arătat Mântuitorul pe calea Damascului, într-o lumina orbitoare, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?”. Sfântul Apostol Pavel s-a convertit în urma acestei minuni, a primit Sfântul Botez și a mers în trei călătorii misionare, scriind 14 epistole. A murit la Roma, decapitat, din porunca împăratului Nero.

Citește despre: