Sfinții Cosma și Damian – ocrotitorii parohiei din satul Mapogoro

Campanii sociale

Sfinții Cosma și Damian – ocrotitorii parohiei din satul Mapogoro

Cei doi sfinți ocrotitori ai parohiei din satul Mapogoro au strâns laolaltă mulțime de credincioși, dintre care jumătate sunt prietenii noștri massai, cei despre care am mai scris, cei cărora le-am cumpărat vaci, capre și care, cu 3 ani în urmă au primit un dar deosebit – o aducțiune de apă până în mijlocul colibelor din tribul lor.

Apa este cel mai de preț cadou pentru toată lumea, dar și pentru micile lor turme de animale. Este ca aurul care curge din topitoare!

După Sfânta Liturghie, s-a făcut procesiunea cu icoana Sfinților, însă nu înainte de a se face aghiasma și de a se binecuvânta poporul cu apa sfințită.

A urmat slujba parastasului și, la sfârșit, tot poporul prezent s-a bucurat  de o masă îndestulătoare: renumitul orez cu fasole și cu carne.

Intrați aici, dacă doriți să donați și să sprijiniți activitatea Centrului Misionar Ortodox din Kidamali, Tanzania

Citește despre: