Sfințire de ansamblu parohial la Biserica „Sfânta Treime” Stornești

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfințire de ansamblu parohial la Biserica „Sfânta Treime” Stornești

Luni, 13 iunie 2022, Parohia Stornești din comuna Sinești, Protopopiatul Iași III, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. La finalul slujbei de hram, ierarhul a sfințit noua casă socială, un altar de vară și un lumânărar.

Cu ocazia hramului Parohiei „Sfânta Treime” din Stornești, credincioșii au participat ieri dimineață la sfințirea casei sociale, a altarului de vară și a lumânărarului. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc despre Sărbătoarea Sfintei Treimi:

Praznicul Preasfintei Treimi este o sărbătoare care ne cheamă să înțelegem și noi cum lucrează în chip diferit, în viața noastră și în lume, cele trei persoane a Preafintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. De fiecare dată când spunem «În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh», deja mărturisim treimea. Am fost învățați de Domnul Hristos să ne rugăm Tatălui cu rugăciunea domnească «Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău». Totodată, s-a descoperit să ne rugăm așa, ca să înțelegem cât de apropiat se poate face și se face Dumnezeu Tătăl Însuși celor ce-L cinstesc, celor ce fac voia lui Dumnezeu și celor ce sunt atenți la viața lor și la cuvântul lor. Putea Domnul Hristos să ne învețe să-L numim stăpân, căci este, sau Dumnezeul nostru sau Învățătorul nostru, căci este. Dar ne-a spus să-L numim «Tatăl nostru», ca să înțelegem, să îndrăznim în întâlnirea cu Dumnezeu, pentru că Tatăl de multe ori știe nevoia copilului înainte ca acesta să și-o formuleze. Dumnezeu Duhul Sfânt, pe care Îl chemăm în rugăciune în mod deosebit, rugându-ne cu rugăciunea «Împărate ceresc, Mângăietorule, Duhul Adevărului», rugăciune cu care începem toate rugăciunile noastre. Duhul Sfânt S-a făcut cunoscut oamenilor în istorie în chip văzut pentru prima oară la Praznicul Cinzecimii, pe care îl prăznuim în această perioadă.

La final, părintele paroh Petru Irimia a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar cei care au contribuit la ridicarea ansamblului parohial au primit distincții de vrednicie.

Între anii 2002-2022, s-a realizat complexul ce cuprinde casa socială, altarul de vară şi lumânărarul, de la Parohia „Sfânta Treime” – Stornești Protopopiatul Iași III, judeţul Iaşi. Casa socială a fost construită între anii 2000-2002, și de-a lungul timpului s-au efectuat îmbunătățiri și modernizări în perioada 2007-2022, cuprizând: sala de mese, bucătăria, magazia și camera centralei termice; fiind dotată cu toate cele necesare. Lumânărarul a fost ridicat în perioada 2015-2016, iar altarul de vară s-a construit între anii 2021-2022.

Citește despre: