Sfințire de biserică la Valea Racului: „Cel care este rob al lui Dumnezeu este cel mai liber om”

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfințire de biserică la Valea Racului: „Cel care este rob al lui Dumnezeu este cel mai liber om”

Zi deosebită, de importanță istorică, pentru enoriașii Parohiei Valea Racului din județul Iași. În această duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii satului, locaș pus sub binecuvântarea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful.

În Duminca a IV-a după Rusalii, numită și Duminica vindecării slugii sutașului, Părintele Mitropolit Teofan a oficiat, de la primele ore ale dimineții, slujba de târnosire a bisericii Parohiei Valea Racului, comuna Cotnari, județul Iași.

Locașul de cult, pus sub ocrotirea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, a fost binecuvântat prin stropirea cu apă sfinţită şi prin ungerea zidurilor cu Sfântul şi Marele Mir, iar sfânta masă a fost pecetluită și împodobită cu veșminte, conform rânduielilor. După slujba de sfințire, cei prezenți au primit binecuvântarea de-a se închina în sfântul altar.

Totodată, credincioșii s-au rugat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în aer liber, pe un podium special amenajat în curtea parohiei. Alături de chiriarh și de părintele Ionuț Ungureanu, parohul comunității din Valea Racului, au mai slujit părintele arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Victor Pâslaru, protopop de Hârlău, părintele arhim. Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu din Neamț și părintele arhim. Gavriil Alexa, starețul Mănăstirii Sângeap-Basaraba. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul de cameră „Aletheia” al Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bărboi din municipiul Iași.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Teofan a arătat că omul - rob al lui Dumnezeu este un om cu adevărat liber: „Adevăratul creștin este un om al rugăciunii. Rugăciunea, iubirea, smerenia și credința, acestea sunt cele patru lucruri spre care ar trebui să tindem mult mai mult decât pentru bani, pentru funcții, chiar și pentru sănătatea trupească, deși în aceste vremuri și sănătatea trupească este atât de necesară. Iubirea, rugăciunea, credința și smerenia sunt cele patru realități duhovnicești care îi oferă omului alte două lucruri, fără de care nu se poate numi pe sine om adevărat: libertatea și cunoașterea. Cel care este rob al lui Dumnezeu este cel mai liber om. Cele patru virtuți sunt cele care îl ajută pe om să dobândească taina cunoașterii lui Dumnezeu, cunoașterea propriei vieți, cunoașterea sensului evenimentelor care au loc în lume”.

La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, diaconul Andrei Carcea a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfânta Treime” Cilibiu, Protopopiatul Iași II, județul Iași.

Spre finalul slujbei, pentru jertfa și strădania de care a dat dovadă, părintele paroh Ionuț Ungureanu a fost hirotesit de Părintele Mitropolit întru iconom stavrofor, primind brâul roșu, bedernița și crucea pectorală. De asemenea, susținătorii parohiei au primit din partea ierarhului distincții de vrednicie.

Parohia Valea Racului a fost înființată în anul 2006 și aparține de comuna Cotnari din județul Iași. Ea numără în jur de 80 de familii, iar sfințirea Bisericii „Sfântul Iustin Martirul” reprezintă încununarea tuturor eforturilor depuse de comunitatea parohială. Piatra de temelie a sfântului locaș a fost pusă în 2006 de PS Părinte Episcop vicar Calinic Botoșăneanul, iar lucrările de construcție au început în anul 2009. Pictura a fost realizată în tehnica frescă de pictorul Victor Toma.

 

Citește despre: