Sfințire de monument închinat eroilor la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig-Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfințire de monument închinat eroilor la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig-Neamț

„Fie ca toţi eroii neamului, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinţilor militari din Împărăţia lui Dumnezeu!”

La români, cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam sau din generație în generație a celor jertfiți pentru apărarea credinței şi a pământului nostru românesc a devenit o frumoasă și necesară tradiție, căci prin ea arătăm statornicie, continuitate şi unitate în cuget şi simțiri a neamului nostru, sentimente ce ne unesc pe noi, cei de astăzi, cu cei de odinioară, dar și cu viitorimea.

Aceasta a fost motivația preotului Mihai Bistriceanu de la Parohia Pipirig II, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Pipirig, județul Neamț care, ajutat de enoriași, a ridicat un monument închinat celor 105 eroi cunoscuți din satul Pipirig, căzuți la datorie pentru unitatea neamului și pentru neatârnarea lui în Războiul de Independență, precum și în cele două războaie mondiale, dar și în memoria celorlalți știuți doar de Bunul Dumnezeu.

În Duminica a XIV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în parohia sus-menționată, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul dumnezeieștii liturghii au fost pomeniți toți eroii comunei Pipirig. La finele programului liturgic, soborul sfințiților slujitori s-a îndreptat în procesiune către monumentul eroilor ridicat în curtea sfântului locaș. Înainte de începerea slujbei, fanfara „Florile Bucovinei”, condusă de Aurel Grămadă, a intonat imnul național. Apoi, Preasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire a monumentului închinat eroilor jertfiți pentru libertatea și demnitatea neamului românesc. În numele Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Calinic a acordat mai multe distincții și diplome de vrednicie celor care au trudit la ctitoria monumentului. Preotul paroh a primit din partea chiriarhului diploma și crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”.

După înmânarea lor, au urmat mai multe alocuțiuni. Au vorbit generalul în rezervă Viorel Grămadă, fiu al satului, reliefând necesitatea construirii acestor monumente, ele constituind „repere de referință ale conștiinței publice, căci îngemănează în granit, marmură, piatră și bronz, trecutul unei națiuni”. Profesorul Vasile Diaconu a făcut o succintă incursiune în istorie, amintind locurile unde au luptat eroii din Pipirig.

În cuvântul de învățătură rostit la final, Preasfințitul Părinte Calinic a subliniat importanța cinstirii eroilor neamului nostru, dar și necesitatea de a le urma pilda jertfelniciei. Printre altele, Preasfinția Sa a spus: „La români, fiecare bărbat a fost şi militar. Însă, din păcate, nimeni nu poate să cunoască numărul eroilor care s-au jertfit pentru România. Războaiele pe care le-am purtat în istorie au fost atât de multe, încât ne-au luat până şi timpul de a-i număra şi identifica pe toţi cei morţi pe câmpul de luptă. Ţara a fost nevoită să se apere în decursul istoriei de mânia celor fără neam şi glie. Eroii noştri nu sunt din mituri ori legende, ci ei au fost generali, ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen, soldaţi secundaţi în situaţiile limită de tineri şi bătrâni, de bărbaţi şi femei, de elevi şi studenţi, de ţărani şi muncitori, de preoţi şi teologi, care şi-au îndeplinit responsabilităţile, cu multă conştiinciozitate, cu hotărâre şi caracter. Ei au fost gata oricând să-şi asume nobila condiţie de eroi ai neamului, pe care l-au slujit cu jertfelnicie. Virtuţile militare şi valorile creştine au însemnat pentru ei, într-un tot unitar, alfa şi omega unei vieţi împlinite”. Felicitând pe părintele Mihai Bistriceanu pentru această realizare, ierarhul a adresat felicitări şi tuturor celorlalţi implicaţi în realizarea edificiului.

În semn de omagiu adus eroilor pipirigeni, la finalul ceremonialului s-au depus coroane de flori din partea administrației publice locale, a Liceului „Ion Creangă” Pipirig, precum și a altor participanți.

În încheiere redăm frumoasa rugă rostită de Preasfințitul Episcop Calinic: „Fie ca toţi eroii neamului, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinţilor militari din Împărăţia lui Dumnezeu!”. (M.D.)

Citește despre: