Sfinţire de pictură şi Liturghie arhierească la Aciliu, judeţul Sibiu
În a patra duminică a Postului Mare, credincioşii din Aciliu, judeţul Sibiu, au avut bucuria să-l primească în biserica lor parohială pe Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a vizitat comunitatea pentru a doua oară, după ce, în anul 2007, a sfinţit locaşul de cult renovat prin eforturile credincioşilor, ale preotului Florin-George Radu şi ale autorităţilor locale.
La vizita pastorală din acest an, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu a sfinţit pictura din pridvorul locaşului de cult şi a binecuvântat celelalte lucrări de înfrumuseţare.
După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie, în soborul slujitor aflându-se protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian şi mai mulţi preoţi de la parohiile apropiate şi din alte eparhii. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Organizaţiei Tinerilor din Sibiu. diaconul Florin Petreuş a fost hirotonit preot pentru parohia Velţ, judeţul Sibiu.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicii şi a evidenţiat virtuţile şi învăţăturile Sfântului Ioan Scărarul. Numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, iar la final, părintele Florin-George Radu a fost hirotesit iconom stavrofor. Acte de cinstire au primit Adunarea şi Consiliul parohiale, Primarul oraşului Sălişte, Horaţiu Răcuciu şi alţi binefăcători.
Soborul slujitor a oficiat şi o slujbă de pomenire a Episcopului Nicolae Ivan, ctitor al bisericii, originar din Aciliu şi de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit, de curând, 80 de ani.
După slujba religioasă, ierarhul a vizitat muzeul parohial şi Centrul de zi al parohiei, unde 20 de copii participă săptămânal la activităţi educative şi catehetice.
Sursa: mitropolia-ardealului.ro