Sfinţirea paraclisului Mănăstirii Cozancea
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi sâmbătă, 10 august 2013 Paraclisul "Sfântul Pantelimon" al Mănăstirii Cozancea din judeţul Botoşani.
Altarul a fost ridicat la 500 de metri de biserica acestei aşezări monahale, pe locul unde a existat în sfânt lăcaş în care se ruga părintele Paisie Olaru. "Paraclisul a fost pentru o vreme locul de rugăciune al marelui duhovnic Paisie Olaru, încă de când era frate al Mănăstirii Cozancea. Ştim din viaţa părintelui Paisie că era numit «pustnicul». De când a intrat în mănăstire, Cuvioşia Sa a iubit rugăciunea în singurătate. Cu ajutorul stareţului de atunci, marele duhovnic a ridicat un paraclis din lemn. În vremea perioadei comuniste acest paraclis a fost în paragină. După 1990 ne-am dorit foarte mult să refacem lăcaşul de rugăciune. Acest lucru s-a concretizat după ce am primit binecuvântare de la Înalt Preasfinţitul Teofan. Astfel s-a ridicat un nou paraclis în stil moldovenesc pe locul vechii bisericuţe", a amintit arhim. Ioan Harpa, exarh al zonei Botoşani.