Slujba Sfintei Liturghii şi slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de 14 ierarhi după cum urmează: Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaţilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

După sfinţirea picturii Catedralei a urmat lansarea a două monografii: a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu titlul 1994 – 2014. Slujire şi dăruire. Două decenii de slujire arhierească şi monografia Aşezăminte monahale din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Patriarhul României a vorbit în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor despre asumarea crucii.

„Crucea în viaţa omului se vede mai ales atunci când trăieşte o suferinţă îndelungată: o copilărie fără părinţi, o văduvie pe toată viaţa, o boală incurabilă, o suferinţă copleşitoare. Toate acestea pot fi o cruce grea de purtat în viaţă. Mântuitorul Iisus Hristos însă nu ne lasă să cădem în disperare, în deznădejde, ci spune să-şi asume crucea fiecare şi să-L urmeze pe El. De ce trebuie să-şi asume omul crucea şi să-L urmeze pe Hristos ? Pentru că numai Hristos poate transforma crucea suferinţei în scară de Înviere, în speranţă. El umple cu prezenţa Sa tainică, a iubirii Sale milostive viaţa omului aflat în suferinţă şi transformă suferinţa din interior în speranţă. Dacă boala nu se vindecă ea devine totuşi o lucrare de curăţire de păcate, de pregătire pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit şi despre lepădarea de sine.

„Lepădarea de sine înseamnă schimbarea modului de existenţă egoist într-un mod de existenţă generos. Trecerea de la o viaţă centrată pe eul propriu la o viaţă atentă la nevoile celor din jur. Este trecerea de la starea de egoist la starea de altruist am spune mai pe înţeles. Dar mai ales lepădarea de sine înseamnă a nu mai centra viaţa noastră în noi înşine, ci a descoperi pe Hristos ca fiind centrul vieţii noastre. Pentru că numai iubirea infinită şi eternă a lui Hristos poate mulţumi dorul de iubire nesfârşită şi viaţă veşnică a omului. Dacă centrăm viaţa noastră pe lucruri trecătoare şi limitate ne limităm libertatea spirituală. Dacă ne unim însă cu iubirea veşnică şi nelimitată a lui Dumnezeu ajungem la libertatea de a iubi veşnic pentru că suntem iubiţi veşnic. Deci, lepădarea de sine înseamnă o trăire în iubirea lui Dumnezeu care apoi trebuie arătată în iubire milostivă, în iubire smerită, generoasă faţă de familie, faţă de semenii noştri, faţă de oamenii mai ales care au nevoie de iubirea şi ajutorul nostru”.

Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit credincioşilor şi despre importanţa sfinţirii bisericii.

„În această zi a Odovaniei sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci în formă de cruce am sfinţit o pictură minunată, catapeteasma, iconostasele, icoane ale acestei Catedrale episcopale din Slobozia. Toate se sfinţesc prin cruce fiindcă de fapt crucea nu este doar simbolul suferinţei, ci este simbolul biruinţei asupra suferinţei, simbolul Învierii lui Hristos. De aceea, biserica sfinţită a fost considerată de Sfântul Maxim Mărturisitorul ca fiind un laborator al Învierii, aici ne pregătim pentru Înviere. Mai întâi învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat şi apoi aşteptarea Învierii celei de obşte când ne vom întâlni cu toţi cei care au crezut în Dumnezeu, L-au iubit şi au împlinit în viaţa lor voia Lui. Acest laborator al Învierii care este biserica ortodoxă pictată şi frumos împodobită a fost numit de Sfântul Nicolae Cabasila în secolul al IV-lea Anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu. Iar Sfântul Gherman al Constantinopolului a spus despre o biserică pictată că este cerul coborât pe pământ. Iar noi am adăuga pentru ca pe pământeni să-i înalţe la viaţa cerească. Pictura bisericii nu este doar o podoabă estetică. În Biserica Ortodoxă pictura se realizează după reguli precise cuprinse în cartea numită Erminia bizantină, o ermineutică a limbajului vizual şi anume, pictura bisericii trebuie să fie o mărturisire permanentă a credinţei ortodoxe. Pictura ca veşmânt al bisericii trebuie să fie conformă cu Evanghelia, cu Crezul şi cu întreaga Liturghie ortodoxă. Pictura este veşmântul spaţiului liturgic în care se săvârşeşte Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. De aceea, vedem aici icoana Sfintei Treimi, Crucea lui Hristos, icoanele Maicii Domnului, ale arhanghelilor, îngerilor, ale proorocilor, apostolilor, mucenicilor, ierarhilor, ale tuturor categoriilor de sfinţi din toate timpurile şi din toate locurile. Toţi împreună cu noi şi noi împreună cu ei mărturisim iubirea nesfârşită a Preasfintei Treimi care s-a arătat în Hristos Cel răstignit şi înviat”.

„În al doilea rând însă pictura şi în special icoanele care se află pe iconostas ne cheamă la rugăciune. Deci, pe lângă faptul că pictura este mărturisire de credinţă vizuală, credinţă ortodoxă, pictura ne cheamă la rugăciune. Îngerii care se află în Ceruri şi toţi sfinţii lui Dumnezeu se află în rugăciune şi ne cheamă şi pe noi să ne rugăm, să formăm o comuniune de rugăciune şi de iubire duhovnicească în faţa Preasfintei Treimi. De abia în al treilea rând icoana este o podoabă, o frumuseţe pentru că Dumnezeu nu este numai bun, ci este şi preaslăvit, preaminunat, preafrumos. Deci, Biserica Ortodoxă, prin pictura ei, trimite la frumuseţea mai presus de frumuseţea lumii acesteia, la frumuseţea eternă din Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, noi avem această cântare care spune În Biserica slavei Tale stând în Ceruri ni se pare a sta Născătoare de Dumnezeu. Deci, noi, astăzi, la sfinţirea picturii simţim că Cerul a coborât pe pământ ca pe noi să ne îndrepte spre frumuseţea cerească eternă”, a mai explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

La final, Preasfinţitul Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în construirea Catedralei Episcopale.

„Astăzi se încununează o jertfă de 22 de ani începută de robul lui Dumnezeu Alexandru, de conducătorii municipiului şi ai judeţului Ialomiţa, prin osârdia Fericitului întru adormire Părinte Patriarh Teoctist, prin lucrarea destoinică a primului Episcop Nifon Mihăiţă, actualmente Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a fericitului meu înaintaş care este aici alături de noi dormindu-şi somnul de veci în această catedrală şi a smereniei mele care în ultimii 5 ani când am căutat să desăvârşesc jertfa şi lucrarea fericiţilor mei înaintaşi. Mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a plinit bucuria noastră pentru acest moment de comuniune liturgică pentru dragostea pe care o are venind aici în mijlocul credincioşilor veniţi din toată Episcopia, din cele două judeţe Ialomiţa şi Călăraşi. Cuvânt de mulţumire tuturor celor care s-au jertfit şi au pus multă jertfă pentru această frumoasă lucrare”, a menţionat Preasfinţia Sa. (Sursa: patriarhia.ro)