Simpozion dedicat lui Ilarion Virgil Felea
La Brad s-a desfăşurat, marţi, 7 iunie, Simpozionul omagial "Ilarion Virgil Felea - teolog şi martir al Bisericii Ortodoxe Române".
Acesta a debutat cu sâvârşirea slujbei de pomenire a părintelui Ilarion şi a tuturor martirilor temniţelor comuniste, oficiată în paraclisul Colegiului Naţional "Avram Iancu" din Brad, de către un sobor alcătuit din preoţii din Brad, împreună cu pr. protopop Ioan Jorza şi părintele inspector dr. Gabriel Valeriu Basa, consilier cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Astfel, capela fostului gimnaziu grec-ortodox şagunian, unde străjuiesc Sfântul Ioan de la Prislop şi Sfântul Nicodim de la Tismana, era locul în care a început evocarea celui care este astăzi martirul neamului românesc şi care a mărturisit cu multă demnitate şi bărbăţie morala creştină. Comunicările prezentate au subliniat faptul că acela care a fost deopotrivă demn şi ferm a fost arestat tocmai pentru că reprezenta un stâlp al moralei neamului nostru şi a reuşit să învingă secera şi ciocanul cu spiritul şi ideile sale. În acest fel a apărut ca o evidenţă faptul că lumina izvorâtă din învăţăturile şi mărturisirile sale nu a reuşit să fie pusă sub obroc, ci străluceşte şi astăzi din lucrările sale.
Simpozionul a fost urmat, în după-amiaza zilei, de sesiunea judeţeană de comunicări ştiinţifice la religie, desfăşurată sub titlul generic "Prin Botez şi Cununie în drum spre Împărăţia lui Dumnezeu". Sesiunea a fost organizată pe trei secţiuni: cadre didactice, elevi de gimnaziu şi elevi de liceu, reunind 36 de referate, prezentate atât în format clasic, cât şi în format electronic. Abordările individuale au adus fiecare noutatea lor, împărtăşind celor prezenţi informaţii inedite sau lămurind aspecte de multe ori nebăgate în seamă asupra importanţei celor două Sfinte Taine.
Evenimentele desfăşurate au adus tuturor bucuria deplină a comuniunii dintre gazde şi oaspeţi, la fel ca într-o mare familie. Totul a fost izvorât din iubirea firească, o iubire sinceră şi necondiţionată, la fel ca şi iubirea filială a Creatorului, care constituie însăşi cărarea spre Împărăţia lui Dumnezeu.
sursa: ziarullumina.ro