Simpozion pe teme istorice în judeţul Gorj
Asociaţia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Hurezanii de Jos, judeţul Gorj, organizează astăzi, 23 august, simpozionul tematic "De pe Plaiuri Caimone".
La sediul Primăriei din comuna Stejari au fost aşteptaţi profesori de istorie, cercetători şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Printre invitaţi se numără Dinică Ciobotea, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Craiova, şi Toma Rădulescu, coordonator al Secţiei de istorie-arheologie din cadrul Muzeului Olteniei. Din partea Arhiepiscopiei Craiovei este delegat părintele Claudiu Porneală, consilier pe probleme culturale. Evenimentul este realizat în colaborare cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a Judeţului Gorj, Consiliul Judeţean Gorj, Mitropolia Olteniei, Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu", Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Primăria şi Consiliul Local Stejari şi Parohia Stejari-Hurezani.
sursa: ziarullumina.ro