În prima comunicare a zilei, „Preliminariile „războiului amânat“. Rivalitatea polono- maghiară şi campania otomană din 1476“, conf. univ. dr. Liviu Pilat a vorbit despre rivalitatea polono-maghiară în ceea ce priveşte suzeranitatea asupra Moldovei din preajma bătăliei de la Războieni din 1476. Profesorul ieşean, fructificând date din arhivele polone, a scos în evidenţă o apropiere a regelui polon de sultanul turc, în vederea subminării poziţiei regelui maghiar Matias Corvin. Aşa se face că, în campania sultanului Mehmed al II-lea din 1476 în Moldova, Polonia s-a dovedit a fi un „adversar prietenos“. În faţa invaziei turce, strategia lui Ştefan cel Mare a fost aceea de a atrage duşmanul cât mai adânc în Moldova, pentru ca, apoi, intervenţia energică a oştilor ungare şi polone să taie retragerea armatei otomane, prinzând-o ca într-un cleşte. Însă, armata polonă a rămas la Cameniţa, la graniţa de nord a Moldovei, în aşteptarea regelui polon Cazimir al IV-lea, care nu a mai venit, ceea ce a făcut ca strategia domnitorului moldovean să nu mai poată fi pusă în aplicare.

„Câteva ştiri mărunte nefolosite din izvoare străine privind domnia lui Ştefan cel Mare“

Domnul dr. Liviu Cîmpeanu, în comunicarea „«Ein Rewsze mit namen Mucha…». Din istoria relaţiilor moldo-polone în 1486/1488-1491“, a fructificat documente ale ordinului teuton din anul 1497, aflate în arhivele moştenirii prusace de la Berlin. Astfel, în jurnalul său de campanie, secretarul ordinului consemna şi o discuţie cu un bătrân nobil de ţară polon. Acesta vorbea de înţelegerea dintre regele polon şi Ştefan cel Mare, în urma depunerii omagiului de vasalitate de la Colomea din 1485. Ajutorul promis de polonezi în urma acestei înţelegeri s-a dovedit inconsistent, şi domnitorul moldovean a fost nevoit să încheie pace cu turcii în anul 1487. Pentru că îi considera vinovaţi pe poloni pentru această situaţie, Ştefan cel Mare a angajat un mercenar - Muha - pentru a plăti tributul datorat turcilor din ţinuturile supuse regelui polon. Raidurile lui Muha erau considerate ca fiind cele care au dus la campania regelui Ioan Albert împotriva Moldovei din anul 1497. Conf. univ. dr. Bogdan-Petru Maleon a vorbit apoi despre „Ştefan cel Mare şi prăzile de război. Oameni şi bunuri“. Istoricul a arătat că, în raporturile cu inamicii păgâni, domnul nu cruţa vieţile prizonierilor, cu excepţia celor de rang foarte înalt, pe care îi lăsa în viaţă în scopuri diplomatice. Cele mai râvnite trofee erau steagurile de luptă ale inamicilor, cele mai multe, peste 40, capturându-le în urma bătăliei de la Podul Înalt - Vaslui. Un gest comun pentru domnul Moldovei era acela de a se întâlni cu oştenii, la o anumită dată după victorie, şi a le împărţi daruri din prăzile de război. De asemenea, s-a evidenţiat şi faptul că, în majoritatea bătăliilor, Ştefan a capturat şi bună parte din artileria inamicului, pe care a refolosit-o în propriile campanii.

Domnul dr. Alexandru Pînzar, în comunicarea „Câteva ştiri mărunte nefolosite din izvoare străine privind domnia lui Ştefan cel Mare“, a introdus în circuitul istoric românesc o informaţie din scrierile raguzanului Giovanni Gondola, care atestă faptul că Aron-Vodă, ucigaşul tatălui lui Ştefan cel Mare, a luat parte, alături de armata regelui Matias al Ungariei, la campania pe care acesta din urmă a dus-o împotriva turcilor în Bosnia-Herţegovina în 1464. Alte contribuţii s-au adus relativ la schimburile diplomatice dintre Polonia şi Moldova la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea. În comunicarea „Marele cneaz Dimitrie Ivanovici. Mărire şi decădere“, Mihail Anatolii Ciobanu a fructificat date din istoriografia rusă pentru a creiona destinul nepotului lui Ştefan cel Mare, Dimitrie Ivanovici, născut din căsătoria fiicei domnului moldovean, Elena, cu fiul marelui cneaz Ivan al III-lea al Moscovei. A fost expus în detaliu ceremonialul prin care Dimitrie a fost făcut mare cneaz în anul 1497, la numai 14 ani, de către bunicul său, Ivan al III-lea, şi de către Mitropolitul Moscovei, fiind practic primul cap încoronat din istoria Rusiei. Circumstanţe care încă nu au fost deplin elucidate au făcut ca Dimitrie, împreună cu mama sa, Elena, să cadă în dizgraţia lui Ivan al III-lea în anul 1502 şi să fie închis, murind la 14 februarie 1509. A fost îngropat cu toate onorurile unui ţar al Rusiei în catedrala Arhanghelului Mihail din Kremlin, alături de înaintaşii săi.

Ediţia a XVII-a a „Colocviilor Putnei“ se va desfăşura în perioada 3-7 septembrie

A doua parte a sesiunii de comunicări a fost deschisă de comunicarea monahului Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna, intitulată „O broderie singulară în lumea ortodoxă. Epitrahilul Putna 34“. Părintele Alexie a continuat munca mai multor predecesori, care au cercetat această broderie dăruită de Sfântul Ştefan „mănăstirii sale de la Putna“. Faptul care face ca acest epitrahil să fie singular este decorarea lui cu chipurile a 12 profeţi din Vechiul Testament, fiecare cu un anumit simbol şi cu iniţiala numelui. Faptul că nu a avut nici un model şi nici epitrahile ulterioare care să-l fi preluat l-a făcut pe autor să afirme că acest epitrahil este un produs original al şcolii de broderie de la Mănăstirea Putna - din epoca sa monumentală, produs care denotă o mare sinteză teologică şi originalitate şi care nu-şi putea avea locul decât într-o biserică închinată Maicii Domnului. În continuare, domnul profesor Ştefan S. Gorovei, în comunicarea „Ce dezvăluie însemnările de pe un manuscris“, a pornit de la o însemnare de pe un manuscris aflat în biblioteca Universităţii din Cluj, conţinând viaţa Sfântului Serghie din Radonej. Istoricul ieşean a îndreptat traducerea, datarea şi aprecierile făcute de slavista Elena Linţa şi a arătat că manuscrisul a fost dăruit Mănăstirii Putna de nişte monahi ruşi în perioada 1556-1558, în scopul de a face cunoscută şi în Moldova viaţa Sfântului Serghie. Manuscrisul a fost dăruit în anul 1682 de către egumenul Putnei, Sava Balaci, schitului Putnişoara din Maramureş - viitoarea Mănăstire Moisei, cel mai probabil cu ocazia sfinţirii acestui schit.

Următoarele comunicări au aparţinut domnului dr. Mihai-Bogdan Atanasiu, care a vorbit de vechi vecini - hotarnici  ai Mănăstirii Putna, şi domnului dr. Ioan-Augustin Guriţă, care a identificat, deocamdată doar în format digital, un manuscris necunoscut al ieroschimonahului Nathanail Dreteanovschi de la Sihăstria Putnei, care conţine rânduiala sfeştaniei mici. Domnul Arcadie M. Bodale, în comunicarea „Soborul Mănăstirii Putna la 1785, după un izvor inedit“, a folosit documente păstrate în arhivele de la Viena pentru a arăta care era componenţa obştii Mănăstirii Putna în perioada imediat următoare anexării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. Printre altele, a ieşit în evidenţă faptul că mulţi dintre monahii putneni au trecut în Moldova în această perioadă. Sesiunea a fost încheiată de prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din Iaşi, cu comunicarea „Ieromonahul Andronic de la Neamţu către Artemon Bortnic, egumenul Putnei“. Domnia sa a prezentat o scrisoare scrisă în perioada 1853-1860 de către ieromonahul Andronic de la Mănăstirea Neamţ către egumenul Artemon al Mănăstirii Putna, aflată atunci sub stăpânire austriacă. Această scrisoare relevă legăturile care existau, totuşi, între mănăstirile din Bucovina şi cele din Moldova, cu toată cenzura şi opreliştile pe care le exercita stăpânirea austriacă.

La finalul lucrărilor a luat cuvântul părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, care a mulţumit „obştii istoricilor“ şi i-a invitat pe cei prezenţi să participe la ediţia a XVII-a a „Colocviilor Putnei“, care se va desfăşura în perioada 3-7 septembrie 2015 la Mănăstirea Putna. De asemenea, sfinţia sa a ţinut să reamintească faptul că anul viitor se împlinesc 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, prilej cu care se doreşte organizarea unei sesiuni speciale a „Colocviilor Putnei“, pentru ca mănăstirea să-şi cinstească înaintaşii şi să se prezinte aşa cum se cuvine la acest moment aniversar. (Ierom. Ieremia Berbec, Tudorel Rusu)