Simpozionul „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XVI-a

Arhiepiscopia Iaşilor

Simpozionul „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XVI-a

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a găzduit, timp de trei zile, Simpozionul „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XVI-a. În prima zi a fost organizată o expoziţie de artă sacră, iar în cea de-a doua zi a simpozionului s-a vorbit despre demnitatea creştină a tânărului. Aseară, credincioşii parohiei i-au ascultat pe invitaţii la eveniment care au dezbătut tema „A fi creştin astăzi“.

Manifestările simpozionului au început vineri, 7 decembrie, cu vernisajul expoziţiei internaţionale „Dialog cu sacrul“, ediţia a II-a, organizată de pr. paroh Mircea Stoleriu şi pregătită de Adrian Stoleriu şi Zamfira Bârzu. În deschiderea vernisajului, pr. paroh Mircea Stoleriu a apreciat calitatea expoziţiei şi şi-a exprimat bucuria pentru participarea la eveniment a unor artişti de seamă. „Avem expozanţi din Basarabia, Italia, Japonia, Statele Unite ale Americii şi din ţara noastră. Expoziţia se circumscrie temei simpozionului din acest an, «A fi creştin astăzi», întrucât ea are misiunea de a atrage aici artişti. Invitaţia noastră este şi un stimul pe care îl adresăm artiştilor de a dialoga cu sacrul. Omul, care a fost creat de Dumnezeu, este chemat la îndumnezeire („Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt“ - I Petru 1, 16). Această chemare este permanentă şi de aceea trebuie trăită fiecare dintre noi“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu.

„Sacrul este un exerciţiu afectiv de iubire“

Prof. dr. Petru Bejan, critic de artă, a făcut în continuare referire la deosebirea dintre sacru şi profan. „Ordinea profană este cea obişnuită în care ne instalăm zilnic, de dimineaţă până seara, intrăm într-un ritm care ne duce la serviciu, ne îndeamnă la repaus, la lectură, la consum de media s.a. Intrăm în registrul sacru atunci când accesăm evenimentul, sărbătoarea, întâmplarea inedită. Există lucruri care ne scot din banal, cum ar fi mersul la biserică. Acesta este un ceremonial pe care ni-l asumăm în zilele de sărbătoare şi în duminici. Artistul simte nevoia unui alt tip de comunicare. Comunicarea cu sacrul este un eveniment şi pentru artistul de astăzi. Artistul poate să picteze în registrul strict profesional. Nu întotdeauna investeşte acea emoţie pe care să o socotim ancorată în sacru. Sacrul este un exerciţiu afectiv de iubire. Artistul investeşte în imagine, făcând-o să iasă din indiferenţă, pentru a deveni afectivă“, a amintit prof. dr. Petru Bejan, care a făcut în continuare câteva referinţe la artiştii care au expus în galeria de artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi.

În partea a doua a manifestării a avut loc o masă rotundă cu titlul „Frumosul în viaţa creştinului“ (accepţiunea frumosului astăzi). Părintele paroh Mircea Stoleriu a subliniat în debut că, pentru creştin, frumosul este ceea ce se identifică cu Dumnezeu. În continuare, au vorbit prof. univ. dr. Petru Bejan (Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi), prof. dr. Jeno Bartoş, conf. dr. Cristian Ungureanu, conf. dr. Octaviana Marincaş şi conf. dr. Cristian Nae (Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi).

„Demnitatea creştină înseamnă asumarea unei mărturisiri“

Simpozionul „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“ a continuat sâmbătă, 8 decembrie, cu seara dedicată tinerilor. Tema întâlnirii, la care au participat aproape 100 de tineri, a fost „Demnitatea creştină a tânărului de azi“. Tinerii au fost împărţiţi pe grupe de discuţii, apoi au raportat concluziile în faţa celor prezenţi. Ei au abordat următoarele subpuncte: semnificaţia şi sensurile demnităţii creştine, tânărul creştin trăitor şi mărturisitor al credinţei, atitudinea tânărului creştin în faţa lumii decăzute, tânărul creştin beneficiar al tehnicii moderne. În cadrul celei de-a doua seri şi-au adus contribuţia şi au intervenit cu scurte alocuţiuni pe marginea temei: conf. dr. Octaviana Marincaş, pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. dr. Nicolae Nicolescu, slujitor la Biserica „Sfântul Lazăr“ din Iaşi, pr. Daniel Tărnăuceanu, de la parohia Avântu, Protopopiatul Hârlău, pr. Ioan Larie şi studentul Claudiu Patraşcu. Conf. dr. Octaviana Marincaş a atras atenţia că pe mai multe canale media se difuzează informaţii cu privire la depresivitatea lumii. „Acesta este un mesaj subliminal, mai ales când se spune că depresia se instalează foarte devreme la copii. Atunci, foarte curând va veni cineva şi ne va spune: «Sunteţi depresivi, nu mai judecaţi bine, faceţi ce vă spunem noi». Adesea, noi suntem trataţi într-un mod necorespunzător. Consider că demnitatea creştină înseamnă asumarea unei mărturisiri. Este necesară implicarea în viaţa de zi cu zi a societăţii. Viaţa creştină este o provocare şi o răstignire. Această răstignire se face păstrând permanent demnitatea creştină“, a remarcat conf. dr. Octaviana Marincaş. Părintele paroh Mircea Stoleriu a vorbit la final despre importanţa mărturisirii credinţei în faţa celor din jur şi despre iubirea faţă de aproapele. Corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, dirijat de George Chirilă, a susţinut la final un concert de colinde.

„A fi creştin astăzi“

Aseară a avut loc ultima întâlnire din cadrul simpozionului la care au participat enoriaşii din parohie. Pe marginea temei alese, „A fi creştin astăzi“, au vorbit prof. Adrian Neculau, conf. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, pr. lect. dr. Adrian Dinu, pr. Constantin Andrei, de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi şi pr. Ioan Larie, slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. Corul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ a interpretat la final câteva colinde, apoi a fost vizionat filmul „Gianna Jessen, supravieţuitoarea unui avort“.

Citește despre: