Simpozionul „Preot Dimitrie Bejan”, la a XIV-a ediție

Arhiepiscopia Iaşilor

Simpozionul „Preot Dimitrie Bejan”, la a XIV-a ediție

La Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din orașul Hârlău a avut loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, cea de-a XIV-a ediție a simpozionului dedicat părintelui Dimitrie Bejan, cleric militar și mărturisitor în temnițele comuniste. Tema evenimentului din acest an a fost „Părintele Dimitrie Bejan, suferință și binecuvântare”.

Ziua a început cu oficierea Sfintei Liturghii la biserica Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” și cu săvârșirea slujbei Parastasului pentru sufletul preotului Dimitrie Bejan, în cimitirul parohial. La simpozion au participat câțiva dintre ucenicii părintelui, clerici, istorici, oameni de cultură și credincioși din Hârlău.

„Astăzi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, am organizat și în acest an Simpozionul «Preot Dimitrie Bejan», având ca temă în acest an «Suferința și binecuvântarea». Mărturisitor al închisorilor comuniste, părintele Dimitrie a trecut prin mai multe temnițe din țară: la Aiud, Gherla, la Canalul Dunăre - Marea Neagră, și a avut domiciliul forțat în Hârlău. Noi, cei de astăzi, îl avem pe părintele ca pe un mare apărător al credinței și trebuie cu toată evlavia, cu toată mărturisirea să facem ceea ce a făcut și el, ca să nu se uite ce s-a întâmplat atunci, așa cum avea să spună marele nostru istoric Nicolae Iorga că «Un popor care își uită istoria este precum un copil care își uită părinții»”, a afirmat părintele Gheorghe Păltinel, parohul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Hârlău și organizatorul evenimentului.

„Suferința, convertită prin credința în Hristos, devine binecuvântare. Toate acestea se arată sublim în viața, în slujirea și în mărturia părintelui Dimitrie Bejan. Felicităm organizatorii pentru această ediție, îi felicităm de asemenea și pe cei care se raportează la personalitatea părintelui Dimitrie Bejan. Ne aplecăm cu recunoștință către cei prezenți la eveniment pentru că dau mărturie și pentru că păstrează această flacără a raportării la viața, care este pilduitoare, a părintelui Bejan”, a menționat în cadrul conferinței părintele Victor Pâslariu, Protopop de Hârlău.

Preotul Dimitrie Bejan, mărturisitor al Domnului Hristos în temnițele comuniste

Părintele Dimitrie Bejan s-a născut la data 26 octombrie 1909, în orașul Hârlău din județul Iași, fiind singurul băiat al unei familii cu șase copii. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” din Iași, apoi Facultatea de Teologie și, în paralel, Facultatea de Istorie din București. După absolvirea celor două facultăți, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim și Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga și, în același timp, a predat istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din București. La începutul celui de-al Doilea Războli Mondial, Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot în anul 1940 și s-a înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. În 1942 a fost luat prizonier la Stalingrad iar în 1943 a fost deportat în Siberia, la Oranki. După cinci ani de detenție, în 1948, a fost judecat de un tribunal militar din Moscova și condamnat la moarte. Părintele Dimitrie a contestat sentința și a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de o instanță judecătorească din România. Tribunalul militar din București l-a condamnat la închisoare iar mai târziu a fost eliberat de la Aiud, în data de 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală. După eliberare, autoritățile au încercat să-l câștige de partea lor și i-au oferit o parohie la Ghindăoani, județul Neamț. Din cauza intrigilor a fost transferat la Buhăceni, județul Botoșani (1971), apoi pensionat forțat, cu domiciliu obligatoriu în casa părintească din Hârlău, păzit permanent de un agent de Securitate până în anul 1989. Părintele Dimitrie Bejan s-a mutat la cele veșnice pe 21 septembrie 1995. El ne-a lăsat câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste; o lume a suferinței văzută cu ochii unui om care a trăit minuni precum cele despre care ne vorbesc sinaxarele atunci când istorisesc sfârșitul mucenicesc al sfinților primelor veacuri.

Anul acesta, pe 26 octombrie, se vor împlini 112 ani de la nașterea părintelui Dimitrie, iar pe 21 septembrie se vor împlini 26 de ani de la trecerea clericului la cele veșnice.

Citește despre: