Sinaxa stareţilor şi stareţelor mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Giurgiului

Episcopia Giurgiului

Sinaxa stareţilor şi stareţelor mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Giurgiului

În data de 2 iunie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a avut loc Sinaxa stareţilor şi stareţelor mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Giurgiului care a fost prezidată de către PS Ambrozie.

Lucrările propriu-zise ale sinaxei s-au desfăşurat în biserica cea nouă a Mănăstirii Delta Neajlovului, prilej cu care părintele Protos. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre, a prezentat câteva instrucţiuni cu privire la ordinea şi disciplina din mănăstiri şi schituri. De asemenea, au fost susţinute referate ce au avut ca temă Taina Sfântului Botez, în cadrul cărora s-a insistat asupra izvoarelor mai importante din perioada patristică, cu referire la Sfânta Taină a Botezului, şi cum a fost interpretată de către Sfinţii Părinţi. Totodată, a fost subliniat faptul că Botezul este taina prin care omul renaşte pentru viaţa spirituală, adică devine membru al Bisericii lui Hristos. El reface sau restaurează în fiinţa credinciosului chipul lui Dumnezeu, care a fost alterat prin căderea în păcat, fiind o anticipare a creaţiei eshatologice.

Tot în cadrul lucrărilor, au fostabordate şi probleme curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti cu care se confruntă aşezămintele monahale din cuprinsul Episcopiei Giurgiului. De asemenea, au fost luate în discuţie subiecte cu privire la disciplina monahală, stadiul lucrărilor desfăşurate la locaşurile de cult, precum şi aspecte privind situaţia personalului clerical şi neclerical din mănăstirile şi schiturile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului.

sursa: episcopiagiurgiului.ro