Sinceritatea într-o prietenie este necesară sau poate ocupa un loc secundar?
Sinceritatea strict necesară în prietenie este să fii sincer valorii, să fii sincer, fidel prieteniei, să pui prietenia mai sus, să-ţi fie mai de preţ decât principiile tale şi părerile tale şi ce gândeşti acum.
Depinde ce înţelegem prin sinceritate. Dacă sinceritate înseamnă „autenticitatea” aceea, în care spunem ce gândim, nu e necesară, dăunează foarte mult. De exemplu, vine ea gâfâind la întâlnire şi bucuroasă, şi tu, „sincer” cu ea îi spui: „Vai de mine, ce rău arăţi!” Asta nu este sinceritate. Şi nici să-i spui unui bolnav că: „Mi-a zis doctorul că mai ai două luni şi mori”, nu este sinceritate. Sinceritatea strict necesară în prietenie este să fii sincer valorii, să fii sincer, fidel prieteniei, să pui prietenia mai sus, să-ţi fie mai de preţ decât principiile tale şi părerile tale şi ce gândeşti acum. Pentru că altminteri, în mod sincer îi spui: „Sunt în stare să-mi dau viaţa pentru tine”. Şi la fel de sincer, peste două luni îi spui: „M-am plictisit mortal”. Eşti sincer, nu? Aşadar, nu aceasta este sinceritatea, ci aceea de a te întreba mereu şi mereu: „Doamne, îmi vei da Tu puterea să stau lângă omul ăsta pană la moarte? Te rog, dă-mi puterea asta!” Şi-atunci există şansa să trăiţi sinceritatea pe care am aflat-o la o doamnă care-mi spunea: „Măicuţă, aşa-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-am măritat cu soţul pe care-l am! Ştiţi, e aşa de dificil că nimeni n-ar putea să-l iubească în afară de mine!”. Iată un model de sinceritate!
(Maica Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2009, pp. 159-160)
Nu toți eroii se află între „generalii” acestei vieți, ci și între „soldații” de rând
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro