Siria: Părintele Jacques Murad a fost răpit
Părintele Jacques Murad, egumenul Mănăstirii Mar Elian, a fost răpit de către două persoane sub amenințarea armelor.
Potrivit unor surse locale, contactate de către Agenzia Fides, evenimentul a avut loc cel mai probabil luni, 18 mai, în timp ce alte surse susțin că preotul a fost răpit joi, 21 mai. Vestea a fost confirmată astăzi de către Arhiepiscopia catolică siriană din Homs, care a cerut tuturor credincioșilor să-l invoce pe Domnul în rugăciune, astfel încât părintele Jaques să fie eliberat și să se poate întoarce la viața de rugăciune, pentru a sluji fraților săi și tuturor sirienilor.
Potrivit unor surse locale, diaconul Boutros Hanna a fost și el răpit. Acest zvon nu a fost confirmat însă de către Arhiepiscopia catolică siriană Homs.
Potrivit rapoartelor preliminare, răpirea a fost efectuată de către doi bărbați înarmați pe motociclete care au sosit la Mănăstirea Mar Elian. Răpitorii l-au obligat pe părintele Jacques să se urce în mașină și, sub amenințarea armelor, l-au forțat să meargă la o destinație necunoscută.
Sursele locale consultate de Fides consideră că în spatele acestei răpiri se află grupările Salafi din zona, care au dobândit mai multă încredere în urma succesului jihadiștilor din Frontul al Nusra și statul islamic pe teritoriul sirian. Părintele Jacques Murad este egumenul Mănăstirii Mar Elian și liderul comunității din Qaryatayn, la 60 de km sud-est de Homs.
Așezământul monahal, situat la periferia orașului Quaryatayn, este o ramură a Mănăstirii Deir Mar Musa al-Habashi, restaurată de către părintele italian iezuit Paolo Dall'Oglio, care a fost și el răpit pe data de 29 iulie 2013 în timp ce se afla în Raqqa, capitala siriană aflată de ani buni sub controlul statului islamic jihadist.
În anii de conflict, orașul Qaryatayn a fost în mod repetat cucerit de militanții anti-Assad și bombardat de către armata siriană. Părintele Jaques, împreună cu un avocat sunnit, a fost cel care a acționat ca mediator pentru a se asigura că centrul urban de 35 000 de locuitori este cruțat pentru o perioadă îndelungată de ciocnirile armate.
Mănăstirea a găzduit sute de refugiați, dintre care mai mult de o sută de copii sub vârsta de 10 ani. Părintele Jacques și prietenii săi s-au străduit să ofere strictul necesar pentru supraviețuirea lor, cerând ajutorul chiar și donatorilor musulmani.