Slujbă arhierească la hramul Mănăstirii Chiroiu din judeţul Ialomiţa

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Slujbă arhierească la hramul Mănăstirii Chiroiu din judeţul Ialomiţa

De sărbătoarea Bunei Vestiri, vineri, 25 martie 2016, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a slujit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, la Mănăstirea Chiroiu.

Din soborul slujitor au făcut parte: părintele Arhimandrit Rafail Mîţ, vicar eparhial, părinții consilieri Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu și Nicușor-Silviu Dascălu, părintele Protopop Aurel Berbec şi alţi părinţi stareţi din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Vasile Petre, pe seama Parohiei Vlad Țepeș cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Protopopiatul Călărași, iar pe tânărul teolog Dorinel Necșulescu l-a hirotonit diacon. Rugăciunile pentru sănătatea robului lui Dumnezeu Mihai I, Regele României au fost rostite și la această Sfântă Liturghie.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi despre popasul duhovnicesc al Bunei Vestiri în călătoria noastră spirituală a Sfântului și Marelui Post, despre începutul lucrării de mântuire a neamului omenesc şi despre harul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește în această binecuvântată prăznuire pentru continuarea călătoriei spirituale în post și rugăciune.

Sursa: sf-esc.ro

Citește despre: