Slujbă arhierească și sfințire de casă socială la Parohia „Sf. Varvara” din Șorogari
Miercuri, 16 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Parohia „Sfânta Varvara” din Șorogari, Protopopiatul Iași II. Cu prilejul vizitei, ierarhul a binecuvântat și noua casă socială a comunității parohiale.
În predica rostită la finalul slujbei de seară, Părintele Mitropolit a explicat că prin pocăință și prin puterea primită de la Dumnezeu, creștinul se poate apropia de El:
Omul este chemat, precum poate, să se gândească la Dumnezeu tot atât de des cât bat bătăile inimii sale sau tot atât de des cât introduce în organismul său aerul cel de afară. Spre această țintă merge sufletul omului. În adâncimea gândirii noastre încercăm să ne apropiem de El, căci de multe ori rătăcim pe căi lăturalnice, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu puterea Duhului Sfânt pe care am primit-o la Sfântul Botez, poate prin duh de pocăință ne întoarcem spre cale pentru a fi și noi – mare este acest cuvânt - oameni ai lui Dumnezeu.
După alocuțiunea rostită de părintele paroh Mihai Daniel Nohai, acesta i-a oferit chiriarhului în semn de mulțumire pentru toată purtarea de grijă, o icoană cu Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea sfântului locaș.
În continuare, cei prezenți au participat la slujba de binecuvântare a noului așezământ social, construit cu efortul întregii comunități și sub coordonarea preotului paroh.