Slujbă de binecuvântare a bisericii din Parohia Iclănzel, judeţul Mureş
Duminică, 4 octombrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a binecuvântat biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din filia Mădărășeni a Parohiei Iclănzel, județul Mureș.
Duminică, 4 octombrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat din nou în mijlocul credincioşilor mureşeni, de această dată în filia Mădărăşeni, aparţinătoare Parohiei Iclănzel din judeţul Mureş. Aici, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii monument istoric, care poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. După slujba de binecuvântare, Înaltpreasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a răsplătit eforturile celor care au contribuit la restaurarea sfântului locaş, acordând binefăcătorilor Diplome de aleasă cinstire. Apreciind râvna şi osteneala pe care le-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii strămoşeşti în cei 38 de ani de preoţie, Ierarhul a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Ioan Sand.