Slujbă misionară la Parohia Coșula, Protopopiatul Botoșani
În Parohia cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Mucenic Trifon” – Coșula, Protopopiatul Botoșani, s-a oficiat duminică, 31 ianuarie 2021, Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Mucenic Trifon.
Slujba a fost săvârşită de către părintele Petru Fercal, protopop de Botoşani, împreună părintele paroh Adrian Achițenei şi părintele Bogdan Zară de la Parohia „Sfântul Gheorghe” - Șupitca. La acest moment de rugăciune au participat în jur de 90 de persoane de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. La slujbă au mai asistat primarul comunei Coşula Acatrinei Mircia și viceprimarul Șchiopu Nicolae. Părintele protopop părintele Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură în care a scos în evidență bucuria comuniunii. În acelaşi timp, a explicat frumusețea acestor slujbe misionare. De asemenea, l-a îndemnat pe părintele Adrian Achițenei să rânduiască astfel de momente duhovniceşti la nivel de cerc pastoral și în celelalte parohii din Protopopiatul Botoșani. Părintele paroh Adrian Achițenei a mulțumit părintelui protopop, corului și oficialităților pentru această frumoasă slujbă. În așezământul social al parohiei s-a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului, pentru cei din localitate și pentru cei ce se odihnesc în cimitirul parohiei. A urmat o agapă creștină, timp în care Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un buchet de cântări patriotice. Parohia Coșula a fost înființată în 2003, an în care a fost pusă piatra de temelie a bisericii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în vremea slujirii ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Slujbele în noua biserică au început să se oficieze de pe 30 noiembrie 2007. Numele iniţial al satului Coşula a fost „Iţeşti”, fiind aşezat într-o poiană din pădure „loc ascuns”. Primul document datat la 7 martie 1592 atestă o vânzare de moşie, numele actual trăgându-se de la Mănăstirea Coşula, zidită la 1535, lucru specificat în documentul de donaţie din 20 iulie 1610. În anul 2005, este reînfiinţată comuna Coşula, având în componenţă patru sate: Coşula, Buda, Şupitca şi Pădureni. În documentele vremii, satul mai figurează sub numele: Kaşula, Kartshuta (1774) şi Mănăstirea Coşula (1820). La o vizită a istoricului Nicolae Iorga la Mănăstirea Coșula în perioada când era prim-ministru a descoperit că la Coșula au fost făcute printre primele traduceri din limba greacă în limba slavonă.