Slujbe arhiereşti la Fălticeni şi Valea Oituzului

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Slujbe arhiereşti la Fălticeni şi Valea Oituzului

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 30 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la Aşezământul de asistenţă socială "Sfântul Andrei" din Fălticeni.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Părinte Pimen a făcut referire la importanţa sărbătorii Sfântului Andrei, îndemnându-i pe cei prezenţi să trăiască viaţa după rânduiala stabilită în Sfânta Biserică.

Duminică, 29 noiembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” și ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” (metoc chiriarhal) de pe Valea Oituzului. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe teologul Mitică Dodiu, pe seama Parohiei Răcăuați, Protopopiatul Onești. În cuvântul de învățătură rostit de ierarh s-a evidențiat importanța prezenței credincioșilor la Sfânta Liturghie și valoarea conștiinței de sine a omului.

Citește despre: