Slujiri arhierești în Sâmbăta lui Lazăr: PS Nichifor a hirotonit un preot pentru Parohia Bojila și a săvârșit slujba Vecerniei la Parohia Flora Tătărași
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat sâmbăta trecută Sfânta Liturghie la Parohia „Sfânta Treime” Bojila din comuna ieșeană Mădârjac. Tot sâmbătă, ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei la Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” Flora Tătărași, cu prilejul hramului sfântului lăcaș.
Locuitorii din satul ieșean Bojila au participat sâmbăta trecută la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită de PS Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul. În cadrul slujbei, diaconul Ioan Dascălu a fost hirotonit preot, iar la final, a fost instalat ca paroh la Parohiei „Sfânta Treime” din localitate.
Sâmbătă seara, Părintele Episcop s-a aflat în mijlocul comunității din cartierul ieșean Tătărași. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfinția Sa a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia și a ținut un cuvânt de binecuvântare: „Avem încredințarea că Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră și este în mijlocul nostru, precum spune «Acolo unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor». Avem această încredințare iar sufletele noastre se bucură”.
Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” a fost înfiinţată în 1998 ca urmare a solicitării ieșenilor din cartierul Tătăraşi, zona Ciurchi - Flora, care nu aveau un lăcaş de cult în apropiere. La data de 1 decembrie 1998 a fost numit ca paroh părintele Dumitru Boboc. În anul 2012, biserica din Tătărași a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.